Piața imobiliară în 2020: Cosmopolis și 21 Residence se dezvoltă
BUCURESTI - 22 ianuarie 2020
Comunicat tip General in Arhitectura / Design, Constructii, Monden / Lifestyle
Pe parcursul anului 2019 prețurile locuințelor s-au majorat în cele mai importante orașe din țară. Cea mai mare ascensiune a avut loc în Cluj-Napoca, acolo unde prețurile s-au majorat cu circa 10%. Astfel, orașul de Someș se menține în continuare pe primul loc în topul orașelor în funcție de prețul mediul al locuințelor. În Cluj-Napoca prețul mediu a depășit pragul de 1.700 euro/mp, pe locul doi situându-se capitala cu o medie mai mică cu aproximativ 300 euro/mp.
Cosmopolis și 21 Residence
Din punct de vedere al numărului de tranzacții, pe primul loc se află București, urmat de Ilfov, Timiș, Cluj și Brașov. Interesant este faptul că, pe parcursul anului 2019, doar în București și Ilfov numărul tranzacțiilor imobiliare a fost în creștere, comparativ cu anul 2018. Celelalte ocupante ale topului 5 au înregistrat mai puține contracte imobiliare.
Conform datelor site-ului de imobiliare Korter.ro, în 2020 vor fi finalizate lucrările la peste 160 de ansambluri rezidențiale. Majoritatea dintre acestea sunt localizate în București (122), urmat de Brașov cu 18, Timiș și Cluj cu câte 13, respectiv 12.
Potrivit estimărilor, în acest an vor fi date în folosință circa 70.000 de locuințe noi.
Conform anunțurilor de vânzare locuințe publicate pe Flatfy.ro, apartamentele cu două camere sunt în continuare cele mai solicitate.
Cosmopolis și 21 Residence
Proiectul Cosmopolis a luat ființă în anul 2007 și încă se mai dezvoltă. De cealaltă parte, complexul 21 Residence Politehnica tocmai a fost extins.
Complex Cosmopolis
Situat pe șoseaua de Centură 50, Ștefăneștii de Jos, complexul Cosmopolis oferă o varietate de locuințe: studiouri, apartamente cu 2 și 3 camere și vile. Suprafețele locuințelor au între 57 și 133 mp, iar prețul acestora pornește de la 850 euro/mp.
„Cosmopolis pune la dispoziția clienților săi serviciul de after-sales prin care se acordă suport în materie de chestiuni administrative. Ansamblul rezidențial Cosmopolis este în momentul de față considerat, datorită tuturor caracteristicilor, avantajelor și beneficiilor oferite, cel mai prolific și apreciat proiect imobiliar românesc, lucru certificat și de multitudinea de premii naționale și internaționale din industrie”, transmit dezvoltatorii Cosmopolis.
21 Residence Politehnica
21 Residence Politehnica este localizat pe bulevardul Iuliu Maniu 15h. Complexul imobiliar 21 Residence este alcătuit din 5 blocuri care au o înălțime de S+P+11 etaje, care totalizează circa 1.470 apartamente. În cadrul complexului au fost amenajate locuri de parcare supraterane, dar și subterane. De asemenea, 21 Residence beneficiază și de un spațiu de joacă pentru copii, amenajat pe o suprafață de 1.000 mp.
Locuințele din cadrul 21 Residence sunt foarte căutate, în prezent mai fiind disponibile doar garsoniere și apartamente cu 3 camere.
Ambele ansambluri rezidențiale, Cosmopolis și 21 Residence, se remarcă prin complexitatea de servicii oferite locuitorilor.