Misiune îndeplinită pentru echipa Aviva: 3 CASE ÎN 5 ZILE!

BUCURESTI - 9 octombrie 2006

Comunicat tip General in Banci / Asigurari

Între 2-6 Octombrie 2006, Aviva (lider european pe piaţa pensiilor şi asigurărilor de viaţă) şi fundaţia Habitat for Humanity au desfăşurat un amplu proiect de construcţie la Cluj, reuşind să ridice 3 case în doar 5 zile. Deoarece echipa Aviva şi-a îndeplinit sarcinile înainte de termenele prevăzute conform programului, voluntarii au contribuit şi la finisarea altor case deja construite şi au început să lucreze la o nouă casă, cea de-a patra.

86 de voluntari din 5 ţări (Marea Britanie, SUA, Turcia, Hong Kong şi România) de pe 3 continente şi-au unit eforturile pentru a duce la bun sfârşit acest proiect ambiţios. Celor 67 de angajaţi Aviva din întreaga lume li s-au alăturat înca 19 persoane din România. Contribuţia Aviva a fost completată de o sponsorizare cu o sumă totală de peste 100.000 Euro. Voluntariatul şi susţinerea financiară au fost factorii cheie în definitivarea acestui proiect.
Datorită implicarii Aviva, 3 familii nevoiaşe au primit în ultima zi cheile noilor case. Familia Gocan (o femeie divorţată şi cele 3 fete ale ei) nu va mai fi nevoită să locuiască într-o cameră de 9 mp; familia Pastzor (Gyorgy şi Eva Pasztor, fiica lor Timea de 9 ani şi mama soţului) va beneficia în curând de condiţii decente de locuit; familia Popoviciu (Atilla, Margit şi Edith, fetiţa lor de 6 ani) va putea să işi planifice o viaţă mai bună după 3 ani de aşteptare de la înscrierea în program. Atilla Popoviciu s-a evidenţiat prin cele 700 de ore de voluntariat efectuate până în prezent pe şantierul Habitat.

“Munca în echipă a fost elementul esenţial pentru reuşita acestui proiect. Voluntarii au fost uniţi de un scop comun: să işi respecte angajamentul asumat faţă de familiile beneficiare şi faţă de comunitatea locala. Succesul înregistrat demonstrează responsabilitatea şi implicarea Aviva în susţinerea comunităţii. Am încheiat astfel cea de-a doua campanie de construcţie în parteneriat cu Habitat for Humanity. Vom interveni şi în alte proiecte care urmăresc rezolvarea unor probleme sociale.”, declară Andi McLennan, Director Market Development Aviva Romania.
Alături de Aviva şi Habitat for Humanity a mai fost implicat un partener de încredere, compania de dezvoltare profesională, Enable. Cele 3 organizaţii colaborează pentru elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare la nivel managerial, prin intermediul proiectelor de responsabilitate socială. Acest blitz build a fost inclus în programul dezvoltat de Aviva cu sprijinul Enable, devenind astfel un proiect de anvergură internaţională. 20 de voluntari sunt reprezentanţi la nivel de top management ai Aviva Internaţional.



Despre APT Resources & Services

* Grupul Aviva este unul dintre cele mai puternice grupuri financiare, fiind cel mai mare furnizor de asigurări de viaţă şi pensii din Europa, al cincilea asigurator ca mărime din lume şi cel mai mare asigurator din Marea Britanie. Aviva Asigurari de Viaţă este, după 6 ani de operaţiuni în România, unul dintre principalii jucători pe piaţa asigurărilor fiind reprezentată în 21 de oraşe din toată ţara; în prezent, peste 400.000 de români au deja o asigurare cu Aviva.

* Habitat for Humanity International este o organizaţie non-profit creştin-ecumenică al cărei scop este eliminarea locuirii în condiţii sărăcăcioase din întreaga lume. Habitat a construit peste 200.000 de locuinţe în 100 de ţări pentru un număr de peste un milion de oameni. În România, Habitat for Humanity a sprijinit peste 500 de familii în nevoie de locuinţă pentru a se muta în case simple, decente şi sănătoase. Familiile beneficiare lucrează la construirea propriilor locuinţe alături de voluntari români şi străini.

Cristina Dumitru, APT Resources & Services (telefon: 222 13 03/ 0722 406 991)
Zamfir Todor, Habitat for Humanity (telefon: 0724 292 541)

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/apt-resources-services/misiune-indeplinita-pentru-echipa-aviva-3-case-in-5-zile