Ascendia lansează AI Enhancer pentru LIVRESQ, redefinind crearea de conținut e-learning

BUCURESTI - 15 iunie 2023

Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura, IT&C, Tehnologie, Cursuri

Ascendia, lider în soluții de e-learning și companie listată la Bursa de Valori București, anunță astăzi lansarea unei funcționalități de ultimă oră, dezvoltată în colaborare cu Microsoft, denumită AI Enhancer, pentru editorul său de conținut e-learning, LIVRESQ. AI Enhancer este o funcționalitate avansată care încorporează tehnologia Azure OpenAI GPT-4, ce permite profesorilor și formatorilor să creeze texte unice și de înaltă calitate pentru cursurile lor de e-learning și lecțiile interactive.

AI-Enhancer-LIVRESQ

AI-Enhancer-LIVRESQ

AI Enhancer le permite creatorilor de conținut e-learning să genereze și să restructureze textele în mai multe moduri, fără a pierde sensul sau tonul, ajutând în același timp la generarea de dialoguri realiste și captivante pentru cursurile și lecțiile lor. Prin reducerea semnificativă a timpului și a efortului pentru generarea de conținut, noile funcții îi ajută pe profesori și formatori să se concentreze mai mult pe crearea de conținut captivant și interactiv pentru elevii lor.

 

„Suntem încântați să prezentăm AI Enhancer utilizatorilor noștri globali de LIVRESQ. Această funcționalitate are potențialul de a transforma modul în care profesorii și formatorii creează conținut e-learning, îmbogățind în cele din urmă experiența de învățare pentru studenți din întreaga lume. AI Enhancer reflectă angajamentul nostru neclintit față de inovarea continuă și de a oferi cele mai bune ­soluții de e-learning de pe piață.” a declarat Alex Mălureanu, Co-Founder & CMO la Ascendia.

 

Valorificând puterea AI, profesorii și formatorii pot adapta și crea cu ușurință conținutul pentru a fi potrivit diverselor tipuri de cursanți. În acest fel, experiența fiecărui cursant poate fi cu adevărat personalizată, făcând procesul de învățare mai semnificativ, mai captivant și mai de succes. În esență, instrumentul AI Enhancer nu îmbunătățește doar procesul de creare a conținutului e-learning, ci modelează viitorul învățării personalizate, venind în ajutorul profesorilor și promovând rezultate mai bune ale învățării.

 

„Colaborarea noastră cu Ascendia pentru AI Enhancer evidențiază capabilitățile puternice ale tehnologiilor AI în transformarea industriei de e-learning. Suntem mândri să facem parte din acest proiect care va ajuta educatorii și formatorii să dezvolte experiențe de învățare mai atractive, personalizate și mai eficiente pentru elevi de pe tot globul.” a declarat Bogdan Putinică, Country Manager Microsoft Romania & Moldova.

LIVRESQ este o platformă online intuitivă, accesibilă direct din browser, care permite profesorilor și formatorilor să creeze, să publice și să partajeze cursuri de e-learning și lecții interactive în câteva minute. LIVRESQ are o interfață ușor de utilizat, o bibliotecă cuprinzătoare de șabloane și resurse, un sistem bazat pe tehnologie de tip cloud care facilitează colaborarea și asigură accesibilitatea. LIVRESQ este utilizat de către Ministere ale Educației și zeci de mii de profesori, formatori și cursanți din întreaga lume.

 

Pentru mai multe informații despre AI Enhancer din LIVRESQ și cum poate transforma crearea de conținut e-learning, vă rugăm să vizitați www.livresq.com sau să contactați echipa noastră la contact@livresq.com.

 

Despre Ascendia S.A.

Ascendia este o companie care dezvoltă soluții e-learning inovatoare pentru diverse domenii, cum ar fi educație, formare corporativă, asistență medicală și divertisment. Produsele Ascendia includ LIVRESQ, un editor de conținut e-learning și CoffeeLMS, un Learning Management System (LMS) pentru companii; Ascendia este listată la Bursa de Valori București din 2016 (simbol „ASC”).

 

Despre Microsoft

Microsoft (Nasdaq simbol „MSFT” @microsoft) susține companiile în procesul transformării digitale și facilitează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud. Misiunea companiei este aceea de a ajuta fiecare persoană și organizație de la nivel global să își atingă potențialul, prin intermediul tehnologiei.

 

Contact:

Andrei Suciu – Marketing Manager

andrei.suciu@ascendia.ro

+40762.015.050

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ascendia-design/ascendia-lanseaza-ai-enhancer-pentru-livresq-redefinind-crearea-de-continut-e-learning