Asociatia Lumen

Asociatia Lumen


Descrierea companiei Asociatia Lumen

Programe editoriale derulate de Asociaţia şi Editura Lumen pe perioada 2005-2008 :
Programul de Promovare a Tinerilor Cercetători în perioada 2005-2007 desfăşurat cu două sesiuni anuale.
În Program au fost înscrise 1230 de materiale din care au fost acceptate spre publicare 168 materiale. 142 dintre acestea au făcut obiectul unor volume individuale de autor, iar 47 au fost publicate în volume colective. (Mai multe informaţii pe site ul editurii www.edituralumen.com)
Programul Naţional de Debut Literar Lumen 2007
În cadrul acestui Program au fost primite în total peste 300 de materiale din care 22 de tineri scriitori sunt acceptaţi şi vor debuta ca tineri scriitori (au fost luaţi în calcul doar tinerii scriitori cu care a fost semnat contract editorial).
Editura Lumen este recunoscută ca editură ştiinţifică de către CNCSIS.
Editura Lumen are o reţea naţională de distribuţie fiind prezentă în librării din judeţele: Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Caraş Severin, Dolj, Iaşi, Sibiu, Timişoara, în Depozite de carte, şi Agenţii de difuzare a cărţii precum şi prin principalele librării virtuale existente.
Editura Lumen realizează cataloage ale tuturor apariţiilor sale editoriale pe care le transmite difuzorilor de carte şi bibliotecilor promovând astfel cărţile publicate şi autorii acestora.
Editura noastră are de asemenea onoarea de a fi prezentă cu stand propriu la diverse târguri şi expoziţii de carte (Kilipirim Bucuresti 2008, Caravana Gaudeamus Craiova 2008, Librex Iasi 2008, Librex 2007 Iaşi, Bookfest Bucureşti iunie 2007, Salonul de carte ştiinţifică CNCSIS 9 Iaşi 2006, Salonul de Carte pentru Copii şi Tineret Vaslui 2006 etc.)

Comunicate Asociatia Lumen :

Vezi toate comunicatele companiei Asociatia Lumen.