Seminar- Probleme, nevoi, oportunităţi şi soluţii în dezvoltarea serviciilor sociale locale

Locul desfasurarii: Sala de sedinte a Conisliului Local Satu Mare

Organizator: Asociatia Stea

Miercuri, 30 martie 2016, cu începere de la ora 11.00 în sala de ședințe a Consiliului Local din Satu Mare, Asociația Stea alături de ONG-urile și instituțiile cu activitate aflată în strânsă legătură cu domeniul social invită la dezbatere diferiți factori interesați, în cadrul seminarului local - Probleme, nevoi, oportunităţi şi soluţii în dezvoltarea serviciilor sociale locale.

Evenimentul marchează lansarea „Planului strategic de dezvoltare a domeniului social în municipiul Satu Mare până în 2020”, rezultat al unui efort extraordinar al majorității ONG-urilor și instituțiilor ce activează în domeniul social la Satu Mare, ghidat de dorința de a găsi rezolvarea pe plan local a problemelor cu care se confruntă persoanele aflate în dificultate. Documentul strategic propus este rezultatul final al unui proces ce a durat cinci luni şi care a îmbinat două mari componente: workshop-urile cu reprezentanții din mediul ONG și cel instituțional care au dezbătut și au construit împreună fiecare parte componentă a acestei strategii și cercetarea socială cu tema „Evaluarea serviciilor sociale, prioritizarea nevoilor de servicii, utilizarea eficientă a resurselor pe plan local”. De asemenea, strategia are la bază rezultatele studiului „Evaluarea nevoilor și a accesibilității la servicii sociale a grupurilor vulnerabile din Satu Mare”, realizat în 2015 ce a urmărit să identifice situația cu care se confruntă persoanele aflate în dificultate din Satu Mare.

Planul strategic de dezvoltare a domeniului social în municipiul Satu Mare identifică priorităţile privind dezvoltarea serviciilor sociale, analizează modalităţile de corelare a nevoii de servicii sociale cu resursele financiare necesare, formulează obiectivele strategice, măsurile de dezvoltare, prioritățile strategice și planul de acțiune privind dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul municipiului Satu Mare până în anul 2020.

Elaborarea acestui document strategic a reprezentat cea de a treia mare etapă de acțiune a Grupului de lucru intersectorial pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale a persoanelor vulnerabile din Satu Mare – GIPEX, constituit în septembrie 2014 la inițiativa Asociației Stea. Prin acest grup de lucru intersectorial, 26 de organizații și instituții sătmărene și-au propus să dezvolte un cadru comun de acțiune menit să crească capacitatea de intervenție la nivel local pentru a răspunde nevoilor grupurilor vulnerabile și să promoveze implicarea comunității în prevenirea și rezolvarea problemelor din domeniul social. Scopul GIPEX este identificarea de soluţii adecvate de creștere a accesului grupurilor vulnerabile la serviciile sociale și de bază existente în comunitate, printr-o abordare integrată a nevoilor beneficiarilor, în vederea prevenirii și depășirii situaţiilor de dificultate. De asemenea, grupul de lucru își propune să contribuie prin diferite tipuri de acţiuni la combaterea discriminării, promovarea cetăţeniei active, a solidarităţii sociale și cristalizarea unui mediu favorabil dezvoltării sectorului ONG.

Membrii Grupului de lucru intersectorial pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale a persoanelor vulnerabile din Satu Mare sunt : Asociația Stea ; Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare ; Poliţia Locală a Municipiului Satu Mare ; Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Satu Mare ; Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Satu Mare ; Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare ; Agenţia Judeţeană pentru Plăţi și Inspecţie Socială Satu Mare ; Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Satu Mare ; Inspectoratul Școlar Judeţean Satu Mare ; Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională ; Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare ; Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare ; Spitalul Județean de Urgență Satu Mare ; Serviciul de PROBAȚIUNE Satu Mare ; Penitenciarul Satu Mare ; Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare ; Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare ; Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Satu Mare ; Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, structura teritorială Satu Mare ; Organizaţia CARITAS a Diecezei Satu Mare ; Fundaţia FARA România Filiala Foyer Satu Mare ; Fundația Hans Lindner, Serviciul de Ajutor Maltez în România, filiala Satu Mare Crucea Roșie Română, fliala Satu Mare, Asociaţia Frères Europa și Asociaţia Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului.

În procesul de construire a planului strategic de dezvoltare a domeniului social, membrilor GIPEX s-au alăturat și alte 5 organizații sătmărene :Asociaţia Copii – Satu Mare ; Asociaţia Satul de Lut ; Asociaţia Sătmăreană pentru Promovarea Sănătăţii Mentale ; Asociaţia Langdon-Down Transilvania și Clubul Sportiv Okinawa.

„Suntem încrezători că drumul trasat de echipa care a lucrat la această strategie are o fundație puternică și va ghida pe termen lung deciziile și acțiunile actorilor locali pentru a face mai bună viața persoanelor aflate în dificultate. Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice în construirea acestui document strategic și avem speranța că vom continua să lucrăm împreună la fel de motivați, cooperanți și determinați pe perioada de implementare a planului de acțiune, astfel încât, prin parteneriat, viziunea noastă comună să devină realitate:

„Comunitatea sătmăreană e capabilă să ofere un pachet integrat de servicii tuturor persoanelor aflate în nevoie, în care fiecare actor social își asumă rolul și acționează complementar, valorizând relaționarea și responsabilitatea, astfel încât fiecare membru al comunității să poată duce o viață demnă.””

a declarat Cristina Bala, managerul proiectului și director al Asociației Stea.

În perioada următoare, documentul propus va intra într-un proces de dezbatere publică, oferind posibilitatea oricărui factor interesat să aducă completări sau să propună modificări. Aceasta este o etapă importantă din procesul coordonat de către Serviciul Public de Asistență Socială Satu Mare, cu susținerea tuturor organizațiilor și instituțiilor care au contribuit la construirea acestui plan strategic , prin care acesta va fi propus spre aprobare autorităților locale, pentru a deveni într-adevăr strategia unitară ce aduce împreună și potențează eforturile tuturor părților interesate pentru o dezvoltare durabilă a domeniului social cu impact major asupra bunăstării comunității sătmărene.

 „Planul strategic de dezvoltare a domeniului social în municipiul Satu Mare până în 2020” a fost realizat în cadrul proiectului “Parteneriat inter-sectorial – baza serviciilor sociale de calitate”, derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare, Poliţia Locală a municipiului Satu Mare şi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Satu Mare, în perioada 16 mai 2014 – 30 aprilie 2016. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro).

Despre ASOCIATIA STEA

Asociaţia STEA este o organizatie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Confirmare pana la data: 30 martie 2016

Participare: Intrare libera