Lansarea Competiției Social Impact Award 2024 – 21.03.2024, de la 18:00 la Elite Art Hub, Piața Națiunile Unite nr. 3-5

BUCURESTI - 5 martie 2024

Comunicat tip General in ONG

Ne bucurăm să anunțăm lansarea Social Impact Award (SIA) 2024, o competiție internațională dedicată tinerilor care au idei de antreprenoriat social pe data de 21 martie, începând cu ora 18:00, la Elite Art Hub.

Structura competiției Social Impact Award este împărțită în trei etape esențiale:
Etapa de aplicare: Tinerii antreprenori depun aplicații online pentru a-și prezenta ideile sociale.
Etapa de incubare: 12 echipe vor fi selectate pentru a participa la un program intensiv de mentorat timp de 3 luni, unde vor beneficia de workshopuri pentru dezvoltarea ideilor lor de afaceri, precum și de un bootcamp.
Etapa de jurizare și ceremonia de premiere: La finalul perioadei de incubare, cele 12 echipe vor fi evaluate și vor fi selectate 4 echipe câștigătoare, care vor primi premii în bani și bilete la summitul internațional SIA.

Din ultimii 4 ani, 10 din cele 19 echipe câștigătoare și-au lansat deja afacerile, demonstrând impactul semnificativ al programului SIA în susținerea antreprenorilor sociali. Acest succes continuu reconfirmă angajamentul nostru față de sprijinirea inovației sociale și a tinerilor antreprenori care își propun să aducă schimbări pozitive în comunitățile lor.

„Competiția Social Impact Award nu este doar despre premii, ci și despre construirea unei comunități puternice de antreprenori sociali care să colaboreze și să se inspire unii pe alții pentru a genera schimbări durabile”, a declarat Ruxandra Burcescu, coordonatoarea programului Social Impact Award în România.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul nostru oficial sau să ne contactați direct.


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-the-social-incubator/lansarea-competitiei-social-impact-award-2024-21-03-2024-de-la-18-00-la-elite-art-hub-piata-natiunile-unite-nr-3-5