Bit Software a lansat versiunea 1.1 a sistemului SocrateOpen

Brasov - 12 decembrie 2006

Comunicat tip General in IT&C

BIT Software a publicat în această săptămână versiunea 1.1 a sistemului integrat ERP&CRM SocrateOpen, powered by Compiere.

Versiunea include funcţionalităţi noi în modulele contabilitate, precum şi în cele de raportare.

Începând cu această versiune se modifică şi sistemul de licenţiere, care permite o licenţiere duală:
-licenţiere open-source de tip GPL (modificare de la licenţa Mozilla la licenţa GPL - detalii despre licenţierea GPL se găsesc la adresa de web www.socrateopen.ro/tiki-index.php?page=Conditii+licentiere)
-licenţiere comercială pentru serviciile de mentenanţă şi suport tehnic pentru firmele care doresc garanţii suplimentare faţă de licenţierea GPL. Ca şi în cazul licenţierii GPL , şi în cazul licenţierii comerciale, costurile de licenţiere pentru aplicaţie rămân neschimbate şi sunt zero. Licenţierea comercială se face în baza abonamentului de mentenanţă, Începând cu 01 ianuarie 2007, abonamentul de mentenanţă va fi structurat pe 3 nivele: Self-Service, Standard şi Enterprise, în funcţie de dimensiunea organizaţiei, numărul de utilizatori şi categoria de servicii de suport tehnic.

De asemenea în versiunea 1.1, aplicaţia SocrateOpen rulează şi pe baza de date Oracle XE (licenţele pentru baza de date Oracle XE fiind gratuite).
În următoarea versiune anunţată pentru trimestrul I 2007 se va acorda suport şi pentru bazele de date DB2, POstgresSQL şi MS SQL Server.

SocrateOpen este primul sistem integrat open source din România, care include pe lângă funcţionalităţile specifice de ERP şi funcţonalităţi de gestiune a relaţiilor cu clienţii, un generator de rapoarte, un magazin virtual şi un modul de Content Management utilizat pentru crearea de site-uri web.
Este un sistem construit pe cea mai nouă arhitectură, un sistem flexibil, scalabil şi adaptabil pentru o creştere susţinută în viitor.
SocrateOpen este un sistem internaţional care permite lucrul cu organizaţii multiple, valute multiple, contabilităţi multiple, taxe multiple, limbi şi localizări multiple.

Mai multe detalii despre funcţionalitate şi descărcare gratuită se găsesc la adresa www.socrateopen.ro.

Rămâneţi informaţi abonându-vă gratuit la newsletter-ul săptămânal SocrateOpen www.socrateopen.ro/wstore

Despre BIT SOFTWARE

Bit Software este specializată în furnizarea de soluţii informatice de gestiune a întreprinderii pentru piaţa românească si internationala(Socrate+; SocrateOpen) şi soluţii de gestiune a serviciilor informaţionale şi gestiune a cunoştinţelor pentru piaţa românească şi internaţională (CC Assistant), precum şi a soluţiilor de business intelligence (ProClarity).

BIT Software
Str. Zambilelor nr. 4, Braşov, cod 500381
Telefon: + 40-268-314446
Fax: + 40-268-314447

office@bitsoftware.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bit-software/bit-software-a-lansat-versiunea-1-1-a-sistemului-socrateopen