-
BUCURESTI - 30 aprilie 2020
Fundația Orange oferă spre folosință cele 1.500 de tablete utilizate în cadrul programului Digitaliada, elevilor cu situații dificile, din cele 50 de școli în care se desfășoară programul. Decizia vine în contextul în care participarea elevilor la cursurile online a devenit obligatorie, conform ordinului emis de Ministerul Educației și Cercetării în data de 21 aprilie 2020.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
fundatia orange, digitaliada
-
BUCURESTI - 21 aprilie 2020
Începând de astăzi, s-au pus în vânzare biletele la SolidarLocal, unul dintre cele mai importante festivaluri online de muzică din România, creat cu scopul de a sprijini cadrele medicale din prima linie. Pentru a asculta concertele a peste 40 de trupe și artiști, este necesară o donație minimă de 30 de lei către Dăruiește Viață, prin iaBilet.ro.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 15 aprilie 2020
București, 15 aprilie. Fundația Orange donează 32.000 euro către “Fondul pentru Vârstnici”, un fond de urgență creat de Fundația Regală Margareta a României, în beneficiul persoanelor vârstnice care nu mai au pe nimeni și sunt afectate de singurătate, imobilitate fizică sau de sărăcie, în contextul izolării sociale determinate de noul coronavirus.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
covid-19, fundatia orange, fondul pentru varstnici
-
BUCURESTI - 1 aprilie 2020
Speedhub Solutions sustine orice cauza care necesita o voce pe internet, oferind gratuit inregistrarea unui domeniu si gazduire web.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
gazduire web, speedhub solutions, #csrcovid19, #stauacasa
-
BUCURESTI - 26 martie 2020
Cinci spitale din București și din țară vor primi, începând de astăzi, aparatură și echipamente medicale indispensabile, achiziționate din fondul de urgență deschis de Salvați Copiii România, pentru întărirea sistemului medical în lupta cu pandemia de Covid-19. Totodată, Salvați Copiii România e în dialog cu medicii din Suceava, unde situația este critică, în urma contaminării cu SARS-CoV-2 a unui număr mare de cadre medicale, pentru a interveni rapid în refacerea capacității sistemului medical local, aflat sub o mare presiune în acest context.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
Salvati Copiii, catena, coronavirus, covid-19, fond urgenta pentru spitale, echipamente protectie medici
-
BUCURESTI - 19 martie 2020
Comunicat de presa al
ANBPR
Bibliotecile din România, asemenea celor din întreaga lume, au fost profund afectate de apariția și răspândirea cu rapiditate a COVID-19 (Coronavirus).
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 18 martie 2020
Lanţul de farmacii Catena donează 100.000 de euro către fondul de urgenţă pentru susţinerea sistemului medical românesc, înfiinţat la iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii România. Crearea acestui fond are drept scop îmbunătăţirea asistenţei medicale în cadrul secţiilor de primiri urgenţe, de pediatrie şi de terapie intensivă nou-născuţi ale mai multor spitale din ţară, pe fondul actualei crize declanşate de pandemia provocată de noul coronavirus.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
Salvati Copiii, donatie, catena, coronavirus, sistemul medical, fond de urgenta, pandemie
-
Huedin - 28 februarie 2020
In perioada 01.02.2020 – 31.07.2020, Fundatia Lumini si Sperante implementeaza proiectul
Pasi pentru cariera ta / Steps for your career
comunicatul de presa
-
Huedin - 28 februarie 2020
Fundatia Lumini si Sperante implementaza proiectul "Fii informat! Traieste-ti drepturile!"
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 10 februarie 2020
În perioada 17-26 februarie 2020, au loc conferințele de lansare ale proiectului ”ACSES: Antreprenoriat în context S.E.S. (Social – Eficient – Sustenabil)” în regiunile Sud-Est, Nord-Est și Sud-Muntenia.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
antreprenoriat, finantare, social, afacere
-
Targu-Jiu - 8 ianuarie 2020
Persoanele cu Sindrom Down pot duce o viață împlinită. Scapă de prejudecăți! Implică-te! Ajută! Donează (2%)!
Memento (mori): (Chiar dacă ar PUTEA avea Sindrom Down pruncul), AVORTUL nu te face neînsărcinată, te face MAMA unui COPIL MORT.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
Sindrom Down, down art therapy, art terapie
-
BUCURESTI - 5 decembrie 2019
Asociația Șansa Ta, în parteneriat cu Kaufland Romania in colaborare cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Romaero si Muzeul National al Taranului Roman Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), în calitate de sponsor onorific, alături de 60 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti şi Ilfov, organizează din nou campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”. În cadrul celei de-a VIII-a ediţii, 9.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării se vor bucura de surprize de sărbători. În acest an, campania este sprijinită de Nadina Câmpean, care va prezenta concertul umanitar din data de 9 decembrie. În anii trecuţi, concertul şi campania de Crăciun au fost susţinute de vedete precum Maia Morgenstern, Iuliana Marciuc şi Anca Ţurcaşiu.
Până pe data de 10 decembrie, elevii şi preşcolarii din capitală şi din împrejurimi vor aduna, în cadrul instituţiilor de învăţământ de care aparţin, daruri selectate şi împachetate de ei. Acestea vor fi strânse într-un depozit al Romaero şi încărcate apoi în camioane, pentru a ajunge la copiii orfani sau cu posibilităţi materiale reduse din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Asociaţia Şansa Ta a selectat în tot timpul anului copii şi familii nevoiaşe din ţară, care se vor bucura acum de aceste cadouri trimise de elevi.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 5 decembrie 2019
București, 4 decembrie 2019. Aproape 60% dintre români consideră că cel mai mare risc cu care s-ar confrunta copiii instituționalizați este ”comportamentul de neadaptare socială și incapacitatea de relaționare”, arată un studiu referitor la percepția românilor despre copiii din centrele de plasament, realizat de Fundația Alex Tache, în perioada 25-30 noiembrie 2019.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 5 decembrie 2019
Mii de români din 68 de localități din țară au predat spre reciclare în toamna acestui an peste 150 tone aparatură electrică veche și 200 kg de baterii uzate, în cadrul campaniei „România Reciclează” organizată de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația SNRB și autoritățile locale.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 21 noiembrie 2019
Pana pe 11 decembrie, Mosul ECDL asteapta scrisorile elevilor si profesorilor din Romania, care fac fapte bune de Sarbatori . Au inceput inscrierile in campania Scoala care daruieste, dedicata tuturor scolilor si gradinitelor din Romania.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
scoala, caritate, ECDL, sarbatori de iarna, sarbatori, elevi, proiecte, Scoala care daruieste, profesori, Mosul, mosul ecdl, sarbatori de iarna 2019
-
BUCURESTI - 7 noiembrie 2019
Când viața și sănătatea adolescenților devin subiect de troc al intereselor comerciale din partea unei industrii
Industria tutunului încearcă, printr-o organizație-paravan pe care o finanțează exclusiv, blocarea reglementărilor care vizează reducerea consumului de tutun în rândul adolescenților români
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 7 noiembrie 2019
24 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani din județul Vaslui, aflaţi în sistemul de protecție a copilului, au participat la programul educațional - „R€sponsABIL” - dedicat dezvoltării independenței și responsabilității financiare în rândul tinerilor defavorizați. Proiectul a avut ca scop facilitarea integrării lor socio-profesionale prin ateliere de educație financiară, sesiuni de consiliere vocațională și vizite exploratorii, fiind susținut de compania KRUK România și coordonat de Asociația The Social Incubator.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 6 noiembrie 2019
Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat cu Therme București, a dat startul campaniei de strângere de fonduri pentru realizarea Dulapului cu Jucării, destinat copiilor tratați în secția de oncologie pediatrică a Institutului Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu, din București. Astfel, între 4 și 10 noiembrie, toți vizitatorii Therme vor avea posibilitatea de a face o donație. Luni, pe 11 noiembrie, cu ajutorul sumei strânse vor fi cumpărate dulapuri și jucării, care vor fi așezate în secție, pentru a aduce un zâmbet pe fețele copiilor care vin la tratament aici.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 6 noiembrie 2019
• Burse de studiu de la Fundația Rădăcini Grup pentru încurajarea educației copiilor defavorizați de la sate, pentru anul școlar 2020-2021
• Burse în valoare de 5.000 lei/ an școlar pentru elevii liceeni
• 49 de elevi bursieri beneficiari ai programului de la lansare până în prezent
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
radacini, opel radacini, fundatia radacini grup
-
BUCURESTI - 1 noiembrie 2019
Unul dintre cele mai grave accidente rutiere din acest an, care a avut loc în județul Ialomița, pe ruta Slobozia – Urziceni, în data de 5 octombrie 2019, s-a soldat cu zece persoane decedate și alte șapte rănite, o adevărată tragedie care a schimbat pentru totdeauna viața victimelor și a familiilor.
Situația în rândul familiilor victimelor este complexă din punct de vedere social, sunt 10 copii rămași orfani, sunt persoane care vor avea nevoie permanent de sprijin și tratament, sunt familii care rămân fără un venit financiar important. E nevoie să urmărim îndeaproape situația fiecărei familii și planul de tratament de care au nevoie.
comunicatul de presa