Bugetul necesar pentru renovarea casei. Sfaturi pentru o mai bună organizare

BUCURESTI - 15 noiembrie 2021

Comunicat tip General in Afaceri

Amenajarea locuinței este foarte importantă pentru confortul familiei tale și trebuie să te concentrezi pe punctele vulnerabile ale casei: ferestre, uși, pereți exteriori și acoperiș. Când planifici renovarea casei realizează un buget detaliat, care să te ajute pentru o mai bună organizare. Astfel economisești bani frumoși și te asiguri că ai făcut tot ce trebuia pentru un cămin sigur și călduros. Iată care sunt cele mai importante lucruri de care să ții seama în lucrările de renovare:

Bugetul necesar pentru renovarea casei. Sfaturi pentru o mai bună organizare

Bugetul necesar pentru renovarea casei. Sfaturi pentru o mai bună organizare

Împarte bugetul pe categorii de cheltuieli

După ce te-ai decis ce vrei să repari, să modifici sau să modernizezi, scrie un buget în care să pui cheltuielile pentru fiecare operațiune în parte. Vei avea categorii separate pentru instalația electrică, zugrăvit, pardoseli, ferestre, uși, instalații sanitare, izolarea pereților și repararea acoperișului.

Pentru uși și ferestre termopan poți să determini cu ajutorul configuratorului calculator Izotec valoarea exactă a materialelor și manoperei de care ai nevoie. Afli cât te costă tâmplaria pentru casa sau apartamentul tău, în funcție de zona în care locuiești, de etaj, amplasarea și numărul camerelor, de persoanele care stau în locuință.

Astfel ai certitudinea că ai cuprins toate detaliile de care ai nevoie pentru ferestre premium: profil, sticlă, tipuri de deschidere, culori, echipări de siguranță. Știi încă de la început cât te costă și poți să alegi cea mai avantajoasă variantă.

Angajează specialiști pentru lucrările de zugrăvit, schimbarea instalației electrice și a obiectelor sanitare, montarea de gresie și faianță, izolarea pereților, reparații la terasă și acoperiș. Astfel vei avea cheltuieli transparente și vei beneficia de lucrări de calitate, pentru care vei primi certificate de conformitate și perioadă de garanție. 

Fă o listă cu materiale de care ai nevoie pentru renovare 

După ce ai stabilit care sunt lucrările de renovare, scrie o listă cu materialele de construcții de care ai nevoie pentru fiecare operațiune în parte. După aceea o centralizezi și obții necesarul de articole pe care să le cumperi online sau din magazine fizice. În acest fel poți să compari prețurile existente pe piață și să alegi produse de calitate, la prețuri bune.

Urmărește perioadele de reduceri și ofertele promoționale de la magazinele de profil. Dacă lași meșterii să cumpere materialele, verifică prețurile și cere factură pentru toate articolele. 

Nu uita de sculele necesare pentru renovare. Cumpără doar echipamentele de care ai nevoie, ca să nu dai banii pe obiecte pe care să nu le mai folosești după ce termini reparațiile prin casă. Pune pe listă o mașină pentru găurit și înșurubat, o trusă  cu surubelnițe, cuttere, patent, foarfeci pentru metal și un set de trafalet pentru zugrăvit.

Păstrează o sumă de bani pentru curățenia după renovare 

Cînd îți faci bugetul de renovare, nu uita să pui deoparte bani pentru articole de curățenie. Oricât de îngrijit lucrează meșterii, rămâne murdărie și este nevoie să speli podelele și ferestrele, să ștergi urmele de praf, să cureți mobilierul, perdelele și draperiile. Îți trebuie lavete, mopuri, bureți abrazivi, substanțe degresante, soluții de igienizare și lustruire a suprafețelor din baie, bucătărie, holuri, dormitoare, balcon și living.

Dacă ți-au mai rămas niște bani de la lucrările de renovare, angajează o firmă de curățenie, care să te ajute să termini mai repede, fără să te obosești cu treburile casnice. O altă variantă este să-ți chemi prietenii să te ajute, iar suma economisită s-o folosești pentru cumpărarea unor obiecte decorative sau chiar poți să organizezi o petrecere de casă cu față nouă.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dwf/bugetul-necesar-pentru-renovarea-casei-sfaturi-pentru-o-mai-buna-organizare