Cum să alegi așternutul potrivit pentru pisici?

BUCURESTI - 30 august 2022

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

O pisică are nevoie de hrană de calitate, periaj periodic și multă atenție și afecțiune. Însă, o altă parte din îngrijirea sa constă și în pregătirea și curățarea litierei.

Cum să alegi așternutul potrivit pentru pisici?

Cum să alegi așternutul potrivit pentru pisici?

O pisică are nevoie de hrană de calitate, periaj periodic și multă atenție și afecțiune. Însă, o altă parte din îngrijirea sa constă și în pregătirea și curățarea litierei. Deși această parte este mai puțin plăcută, alegerea unui așternut igienic pentru pisici  care să fie de bună calitate va face lucrurile ceva mai ușoare.

 

Există numeroase tipuri de așternuturi pentru litieră, așa că poate fi dificil să alegi unul care să ți se pară potrivit. Află mai multe despre acestea și cum poți identifica un produs de calitate.

Tipuri de așternuturi igienice

Acest așternut se așază în litieră și îi oferă pisicii un loc igienic în care să își poată face nevoile, care poate fi curățat cu ușurință. Este cunoscut și sub numele de nisip, însă acesta nu reprezintă de fapt un nisip. De fapt, vorbim despre diferite materiale care pot fi aglomerante sau neaglomerante.

Așternuturi aglomerante

Aceste așternuturi sunt realizate din diferite materiale de origine minerală și au de obicei un aspect ușor calcaros. Principala lor proprietate este faptul că, atunci când intră în contact cu umiditatea, ele formează mici bulgări, pe care va trebui să îi cureți periodic.

Așternuturi neaglomerante

Spre deosebire de cele aglomerante, aceste tipuri de așternuturi absorb lichidele și nu formează bulgări. Vorbim, desigur, despre materiale precum silicatul, celuloza, peleții din lemn etc. Spre deosebire de litierele cu așternut aglomerant, cele care folosesc materiale absorbante nu vor trebui curățate periodic și au o bună capacitate de a neutraliza mirosurile.

Criterii de alegere a așternutului

Iată câteva criterii la care ar trebui să fii atent în momentul alegerii nisipului pentru litieră.

Capacitatea de acoperire a mirosurilor

Indiferent de tipul de așternut ales și de modul în care trebuie să cureți litiera, așternutul trebuie să aibă capacitatea de a neutraliza mirosurile neplăcute. Acest lucru este posibil prin reținerea acestuia în interior, prin acoperirea cu un alt parfum sau prin utilizarea unor tipuri de dezinfectanți prezenți deja în materialul igienic.

 

Dacă produsul nu are capacitatea de a împiedica răspândirea acestor mirosuri, chiar și când litiera a fost curățată recent, atunci nu ai de-a face cu un produs de calitate.

Puterea de absorbție sau de aglomerare

Acest criteriu variază în funcție de tipul de așternut ales. Produsele neaglomerante trebuie să aibă capacitatea de a absorbi o cantitate cât mai mare de lichid înainte să aibă nevoie să fie înlocuite, iar cele aglomerante ar trebui să poată forma bulgării cât mai rapid.

Cantitatea de praf produsă

După ce pisicile utilizează litiera, există posibilitatea ca acestea să împrăștie praf și murdărie prin întreaga locuință. Așadar, un produs de calitate trebuie să fie cât mai compact și să nu lase impurități în jurul literei sau pe blana și lăbuțele pisicii.

Ingredientele

Desigur, un tip de așternut va avea ingrediente diferite în comparație cu alt tip, însă există un numitor comun pentru toate, și anume compușii de origine naturală. Un produs sintetic, bogat în substanțe chimice, poate fi periculos pentru pisici. Așadar, este foarte important să verifici lista de ingrediente și să te asiguri că acestea sunt non-toxice și biodegradabile.

 

Un așternut igienic de înaltă calitate poate face diferența atât când vine vorba de confortul tău, cât și al pisicii. Ține cont de criteriile de mai sus și asigură-te că îi oferi blănoasei tale o experiență cât mai plăcută.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dwf/cum-sa-alegi-asternutul-potrivit-pentru-pisici