Materiale recomandate pentru realizarea balustradei. Ce să alegi?

BUCURESTI - 29 aprilie 2022

Comunicat tip General in Constructii

Scările moderne aduc idei noi în ceea ce privește amenajarea, acestea fiind menite să înfrumusețeze și să îmbunătățească funcționalitatea în ceea ce privește deplasarea pe verticală, în cazul scărilor, sau pe orizontală, în cazul teraselor. Din acest motiv chiar și cele mai neconvenționale materiale au început să fie folosite pentru realizarea balustradelor, iar despre acestea discutăm în cele ce urmează.

Materiale recomandate pentru realizarea balustradei. Ce să alegi?

Materiale recomandate pentru realizarea balustradei. Ce să alegi?

Țeava pătrată pentru balustrade

Țeava pătrată este folosită adesea în construcții, datorită rezistenței sale, însă în același timp ea este folosită și pentru realizarea unor elemente neconvenționale, precum obiectele de mobilier specifice stilului industrial, sau a unor elemente de susținere, cum ar fi balustradele. Folosirea balustradelor din țeavă pătrată aduce numeroase avantaje, iar primul dintre acestea este rezistența. 

Pentru că este realizată din oțel, balustrada se va comporta foarte la solicitări de întindere și de asemenea se va comporta foarte bine și în cazul intemperiilor, dacă vorbim despre balustrade exterioare.

Balustradele din țeavă pătrată pot însoți elemente structurale de tipul scărilor, însă ele pot fi folosite chiar și în cazul teraselor de blocuri sau în cazul micilor împrejmuiri de grădină. Rezistența oțelului la foc este de asemenea importantă, deoarece balustradele sunt tratate ca elemente de siguranță, ce trebuie să răspundă anumitor solicitări. Astfel, este important că oțelul rezistă foarte bine chiar și în acest context, asigurând astfel durabilitatea și confortul utilizatorilor. 

Fier forjat pentru balustrade 

Fierul forjat poate fi o opțiune foarte bună pentru realizarea balustradelor, mai ales deoarece acesta asigură o rezistență superioară. Fierul forjat nu se îndoaie și nu se rupe, rezistă foarte bine la incendiu și intemperii și poate fi personalizat în funcție de forma și dimensiunile dorite. 

Fierul forjat este însă un material scump, iar costurile unei lucrări cresc, o dată cu serviciile de prelucrare a acestuia. Prelucrarea implică o serie de procese costisitoare, o multitudine de utilaje și mână de lucru specializată. 

Balustrade din lemn

Pentru că în general balustradele delimitează spații aflate la anumite înălțimi, este normal ca materialele din care sunt acestea realizate să fie deosebit de rezistente. Lemnul poate fi o alegere sigură câtă vreme discutăm despre esențe de lemn tare. Lemnul masiv este rezistent la împingere, și la șocuri mecanice și este și deosebit de estetic. 

Balustradele din lemn se potrivesc la interior oricărui stil de amenajare, datorită faptului că lemnul este un material natural cald, ce contribuie la o atmosferă primitoare.

Din păcate însă lemnul este mai puțin rezistent la temperaturi ridicate și foc, fiind un material care întreține arderea și care emană scântei ce pot aprinde la rândul lor alte incendii.

Materiale compozite

Materialele compozite sunt moderne, la modă și foarte aspectuoase în orice context. Datorită faptului că sunt produse ca amestec de materiale, ele împrumută caracteristici de rezistență și durabilitate unele de la altele, lucrând ca un monolit. În unele cazuri materialul final poate fi chiar mai rezistent decât un material tradițional, însă și costurile vor fi pe măsură.

Materialele compozite sunt deosebit de aspectuoase, ele putând uneori chiar să imite anumite elemente tradiționale folosite pentru realizarea balustradelor. 

Balustradele pot chiar să includă mixuri de materiale, pentru a oferi un aspect special și modern. Combinațiile de fier forjat și lemn sau balustradele din țeavă metalică și sticlă sau lemn sunt unele dintre cele mai speciale modele, ce pot fi  implementate atât pentru locuințe, cât și pentru spații comerciale sau showroom-uri.  

Alegerea unei balustrade depinde de tipul spațiilor, de materialele alese și de destinația elementului constructiv. Este important ca în realizarea balustradelor să fie respectatele nu doar cerințele în ceea ce privește materialele, ci și cele constructive, care țin de dimensiunile de siguranță și de elementele speciale de asigurare. 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dwf/materiale-recomandate-pentru-realizarea-balustradei-ce-sa-alegi