Unul din doi români se visează antreprenor. Cum poți face acest pas rapid și sigur cu ajutorul unui serviciu online
Cluj-Napoca - 2 decembrie 2019
Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Internet
Un studiu realizat de platforma de recrutare eJobs România arată că nu mai puțin de 48% dintre români văd antreprenoriatul și freelancing-ul ca fiind alternative dezirabile în raport cu statutul de angajat full-time în cadrul unei companii. Chiar dacă înființarea unui SRL sau a unui PFA poate părea complicată, primul pas către antreprenoriat poate fi de fapt foarte simplu dacă folosești un serviciu online specializat tocmai în acest domeniu.
Birocrația care vine odată cu deschiderea unui PFA sau a unui SRL este cea care îi sperie pe cei mai mulți dintre micii întreprinzători aflați la început de drum. Când timpul și resursele financiare sunt limitate, stresul provocat de întreg procesul de deschidere a unei firme poate descuraja chiar și cel mai motivat antreprenor, însă în era digitală în care trăim poți înființa o firmă oriunde în România, fără drumuri între ghișee, fără stat la cozi și fără a fi nevoie să completezi la nesfârșit formulare tipizate, totul prin intermediul unui serviciu digital.
PFA vs SRL
Marea dilemă a oricărei persoane care are o idee de business și curajul de a o pune în practică este legată de forma juridică: PFA sau SRL. Dacă ai o idee aflată încă în faza de testare, statutul de Persoană Fizică Autorizată ar putea fi cel mai potrivit, în condițiile în care înființarea unui PFA este rapidă iar costurile sunt semnificativ mai reduse în comparație cu înființarea unui SRL.
Un alt avantaj al PFA-urilor este legat de flexibilitatea cu care vine această formă de organizare a activității antreprenoriale. Dincolo de faptul că în cadrul unui PFA contabilitatea este relativ simplă și poate fi ținută fără a fi nevoie să angajezi un specialist, SRL-urile vin și cu o rigiditate mai mare în privința accesului la banii pe care îi produci în urma activității tale comerciale. Mulți antreprenori aflați la început de drum descoperă cu stupoare că, în cadrul unui SRL, accesul la bani se poate face doar trimestrial sau anual prin intermediul dividendelor, ceea ce poate fi o provocare cât se poate de mare în cazul în care business-ul este unul mic iar afacerea este cea care îți asigură traiul de zi cu zi.
Pe bună dreptate, mulți privesc SRL-ul ca pe un upgrade bine-venit în momentul în care ideea de business a fost validată iar afacerea este pregătită să treacă la următorul nivel, cu operațiuni mai complexe și chiar un număr mai mare de asociați și angajați.
În esență, să înființezi un SRL de la bun început sau să faci trecerea de la statutul de Persoană Fizică Autorizată la Societate cu Răspundere Limitată poate fi o operațiune la fel de simplă ca un update pentru sistemul de operare al telefonului. Există servicii digitale specializate în astfel de proceduri care te pot ajuta cu redactarea completă a documentației de înființare, cu depunerea dosarului electronic la Registrul Comerțului și, în plus, scapi și de corvoada monitorizării și verificării întregului proces.
Pentru a pierde cât mai puțin timp în desișul birocratic, de cele mai multe ori este recomandabil să apelezi la un serviciu specializat în înființarea de firme și, de asemenea, să apelezi la consultanță. Astfel, în timp ce partea mai puțină plăcută a vieții de antreprenor va fi gestionată de cei care chiar se pricep, tu îți vei putea dezvolta afacerea și îți vei putea crește ideea și, evident, cifra de afaceri.
Ce este FirmeON
FirmeON este un serviciu digital care vine în întâmpinarea celor interesați să înființeze o firmă. Întreaga procedură se derulează online, în doar câteva zile și poate fi făcut din orice localitate aflată pe teritoriul României. Platforma FirmeON.ro elimină drumurile la ghișee și statul la cozi, iar clienții FirmeON beneficiază de consultanță specializată pe parcursul întregului proces de în înființare, radiere sau modificare a firmei. Pe lângă serviciile de înființare și modificare a unei firme, FirmeON oferă și servicii post-înființare, precum suport în obținerea autorizațiilor de funcționare, depunerea Declarației Unice și altele.
Despre FIRMEON.RO SRL
FirmeON te ajută să înființezi sau să modifici o firmă online, în doar câteva zile, de oriunde te-ai afla. Serviciile oferite au la bază un sistem digital, astfel că înființarea sau modificarea unei firme se realizează fără stres și birocrație. Clienții FirmeON beneficiază de consultanță inclusă în tot procesul, inclusiv timp de o lună după înființare.
Pe lângă serviciile de înființare și modificare a unei firme, FirmeON oferă și servicii post-înființare, precum suport în obținerea autorizațiilor de funcționare, obținerea codului intracomunitar de TVA, depunerea Declarației Unice, și altele.
Misiunea FirmeON este de a simplifica procesul birocratic legat de înființarea și modificarea unei firme, și de a oferi antreprenorilor și micilor întreprinzători români sfaturi și servicii de calitate, la prețuri corecte și transparente. FirmeON își desfășoară activitatea 100% digital, astfel că serviciile oferite sunt disponibile atât clienților de pe tot cuprinsul României cât și persoanelor din afara țării.
-
Gabriel Luca
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- FIRMEON.RO SRL
-
Pagina contact: Contact FIRMEON.RO SRL