Victorie pentru DTO Rally Team, echipă susţinută de Catena, la Campionatului Național de Raliuri 2019

Bacau - 26 iunie 2019

Comunicat tip General in Auto

DTO Rally Team, echipă susţinută de Catena, a reuşit rezultate excelente în cadrul celei de-a III-a etape a Campionatului Național de Raliuri, ce a avut loc în apropiere de Moinești, pe traseul de concurs de lângă Bacău, și pe superspeciala din Onești.

DTO Rally Team

DTO Rally Team

Vali Porcișteanu și Dan Dobre s-au impus în clasamentul general la bordul Citroen-ului C3 R5, mașină care s-a comportat foarte bine pe cele 13 probe speciale și a purtat echipajul către succes, reuşind prima victorie din 2019 în clasamentul general. Pentru cei doi, Raliul Moldovei 2019 a fost competiția în care totul a decurs perfect de la start până la sosire. Vali şi Dan au câștigat cu un avans de aproape 1 minut, o victorie categorică într-o cursă în care au gestionat ostilitățile și au stabilit ritmul de referință.

 

„A fost un raliu greu, cu probe dure în prima zi, în zona Moinești, dar care mi-au plăcut mult și acum, la fel ca în fiecare an. Pe probele rapide de sâmbătă, de lângă Bacău, nu m-am simțit la fel de bine ca în prima zi, având parte de condiții alunecoase și multe capcane. Ritmul a fost foarte bun per ansamblu, strategia noastră implicând să atacăm în prima zi, iar apoi să conservăm avansul”, a declarat Vali Porcișteanu. Per total, Vali și Dan au avut parte de o experiență pozitivă la Bacău, unde au găsit echilibrul perfect între viteză și conservare, astfel încât să își îndeplinească obiectivul, devenind după a treia etapă lideri în clasamentul general provizoriu.

 

După victoria în Raliul Aradului în cadrul clasei 11, Bogdan și Delia Năstase au pornit în Raliul Moldovei cu aceeași dorință - să fie cei mai rapizi în categorie și să aducă puncte valoroase pentru DTO Rally Team. Etapa moldavă a fost cursa pe care au dominat-o de la început până la final, echipajul reușind să își îndeplinească obiectivul și să obțină un nou loc unu în clasa 11.

 

În clasamentul mașinilor cu 2 Roți Motrice, Eugen Cărăgui și Robert Fus au pornit din nou cu un ritm de zile mari, luptându-se constant pentru victorie pe probele speciale și reușind timpi excelenți pe macadamul moldav. Cei doi au reușit cel mai bun raliu al carierei la bordul Peugeot-ului 208 R2, fiind implicați în lupta pentru podiumul categoriei mașinilor cu tracțiune față, dar și pentru victoria în cadrul clasei RC4. La finalul Raliului Moldovei, Eugen și Robert reușesc locul secund în RC4 și bronzul în clasamentul 2 Roți Motrice, fiind extrem de mulțumiți de viteza de pe probele speciale dificile ale cursei şi de mașina de concurs care s-a comportat peste așteptări.

Pentru Cristi Șugar si Vlad Colceriu, cursa din Moldova a început excelent. În final însă, aflați pe locul secund și luptându-se pentru victorie în Cupa Dacia, Cristi și Vlad au abandonat în urma unei ieșiri în decor pe speciala „Hemeiuș”. Şi pentru echipajul Cristi Dolofan-Mihai Sandu, Raliul Moldovei a fost ghinionist. Cu locuri câștigate pe parcursul probelor de vineri după-masă și sâmbătă dimineață, echipajul urcase până în primii 7 clasați, când a fost nevoit să abandoneze.

Cu 106 kilometri cronometrați, grupați în 13 probe speciale, cea de-a III-a etapă a Campionatului Național de Raliuri a strâns un număr mare de fani, dornici de spectacol. Cunoscută ca fiind o competiție dură pentru mașinile din concurs, Raliul Moldovei a avut parte în acest sezon de o reducere a numărului de parcurgeri pe probele casante. În ciuda acestui lucru, echipajele s-au luptat cu condițiile de pe traseu, întâlnind bolovani în prima zi și noroi sau zone alunecoase în ziua secundă de concurs, provocări la care piloții și copiloții DTO Rally Team, echipă susţinută de Catena, au răspuns cu determinare și ambiție.

 

Datorită suportului oferit de Catena, după aproape 10 ani de pauză, Raliul Argeșului Catena 2019, prima etapă  a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2019, a revenit în circuitul motorsportului românesc și a reprezentat o excelentă oportunitate de promovare a zonei, precum şi a motorsportului din țara noastră.

 

Catena susţine campionii!

Taguri: bacaucatenadto rally team