Industrial Access SA se alătură protestului „România vrea autostrăzi”

BUCURESTI - 19 martie 2019

Comunicat tip General in Administratie Publica, Constructii, CSR

Cea mai mare companie de închirieri utilaje pentru acces și lucru la înălțime din zona Balcanilor – Industrial Access SA – s-a raliat inițiativei “România vrea autostrăzi”. Operând într-un domeniu ce se bazează pe integritatea și continua dezvoltare a rețelei de transport, compania își declară susținerea cauzei acestei campanii.

Înființată în 2005, Industrial Access SA a cunoscut o creștere rapidă, bazată pe inovare, implicare, adaptabilitate, calitate, profesionalism. Pornită ca o mică firmă antreprenorială, compania este, în momentul de față, una dintre cele mai dezvoltate rețele de depozite de echipamente pentru acces și lucru la înălțime din România. În completarea sediilor și punctelor de lucru din țară (și anume în București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați, Constanța și Craiova), vin subsidiarele din Bulgaria (Sofia, Varna, Plovdiv) și Moldova (Chișinău).

Campania „România vrea autostrăzi” a fost declanșată de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi, ca semnal de alarmă asupra consecințelor lipsei de autostrăzi în România. Manifestul său video îi prezintă cauza – ca om de afaceri, a fost nevoit să parcurgă distanțe mari la volan, confruntându-se constant cu starea precară a infrastructurii.

Contact: office@industrialaccess.ro / +40 21 313 02 00