DoMo - o donatie de 500.000.000 lei pentru persoanele afectate de inundatii
BUCURESTI - 5 mai 2005
Comunicat tip General in Social
DoMo, unul din liderii pieţei de retail pentru produse electrocasnice, electronice şi IT din România, donează 500.000.000 lei în aparatură electrocasnică persoanelor afectate de inundaţiile din ultimele săptămâni din Judeţul Timiş.
Ca răspuns la situaţia gravă creată de precipitaţiile abundente din judeţele aflate în vestul ţării, DoMo lansează un program social de ajutorare a sinistraţilor din mai multe localităţi ale Judeţului Timiş. În următoarele zile produsele electronice şi electrocasnice în valoare totală de 500.000.000 lei vor pleca spre locuitorii afectaţi de inundaţii. Această acţiune va fi derulată împreună cu TVR 1 prin programul “Zâmbet pentru România” şi Antena 1, în cadrul emisiunii “Duminica în Familie”
„Nu putem rămâne indiferenţi la suferinţa românilor din vestul ţării. Este un gest firesc pe care am simţit că trebuie să îl facem. Ne simţim obligaţi să contribuim la uşurarea situaţiei oamenilor din Timiş si ne-ar bucura să ştim că prin donaţia noastră aducem speranţă pe chipurile lor”, a declarat Răzvan Iancău, director de marketing şi comunicare la DoMo. Prin această donaţie, compania face o nouă dovadă a faptului că implicarea în viaţa comunităţii este una dintre principalele linii de acţiune în strategia sa de dezvoltare pe piaţa românească.
Despre MediaInterview
În prezent, reţeaua Domo cuprinde 106 magazine în 70 de oraşe din toată ţara, fiind a doua reţea ca dimensiune din Romania. Compania deţine 5 depozite regionale, două sedii administrative (Bucureşti şi Târgu Secuiesc) şi are 850 de angajaţi, fiind un principal actor pe piaţa de retail pentru produse electrocasnice, electronice si IT din România.
Dan Costea / Media Relations Executive
MediaInterview
0726.24.60.36
dan.costea@mediainterview.ro
- MEDIAINTERVIEW
-
Pagina contact: Contact MEDIAINTERVIEW