Romanilor le place sa comunice instant

Timisoara - 7 septembrie 2010

Comunicat tip General in Media / Publicitate

În urma acestei cercetări a rezultat că 55% dintre românii din mediul urban, cu vârsta peste 15 ani, navighează online cel puţin o dată pe lună, iar 51% accesează internetul lunar sau mai des.

Romanilor le place sa comunice instant

Cei de la GfK România au făcut o  cercetare cu privire la  valorile şi stilul de viaţă al consumatorilor, precum şi obiceiurile de utilizare a Internetului.

În urma acestei cercetări a rezultat că 55% dintre românii din mediul urban, cu vârsta peste 15 ani, navighează online cel puţin o dată pe lună, iar 51% accesează internetul lunar sau mai des.

Principalele scopuri cu care folosesc românii internetul sunt de a „sta de vorbă” cu prietenii sau familia şi pentru distracţie.

De remarcat este faptul că circa 63% (aproape două treimi) dintre utilizatorii de Internet din oraşele României utilizează mesageria instantă . Aceştia sunt mult mai numeroşi decât cei 32% dintre internauţii din alte 26 de ţări de pe toate continentele participante la studiul internaţional.

Uitându-ne peste statisticile noastre interne, observăm că printre cei peste 10.000 de pimperi din reţeaua Status Pimp distribuţia utilizării de aplicaţii de mesagerie instantă este următoarea:
•Yahoo! Messenger este utilizat de 95%
•G-talk este utilizat de 10%
•Skype este utilizat de 40%

Aceste proporţii se păstrează, cu aproximaţie, şi în cazul prietenilor pimperilor.

Cât despre vârstele acestora, majoritatea pimperilor, în proporţie de 44% au între 18-22 ani.
•14-17 ani – 14%
•18-22 ani – 44%
•23-26 ani – 24%
•27-30 ani – 10%
•Peste 31 ani – 8%

Utilizatorii de mesagerie instantă rămân, prin urmare, un public distinct faţă de cel al utilizatorilor de reţele sociale şi alte metode de distracţie online.

Dar e mult mult mai uşor de vizualizat dacă v-am arăta direct aşă că am făcut un infografic pentru explica mai bine.

Despre new media Agency

Despre Status Pimp: Status Pimp SRL este o regie media care a lansat primul şi unicul serviciu de promovare prin intermediul statusurilor de mesagerie instantă. Compania a fost fondată de către Ştefan Szakal, Călin Iepure şi Alin Zăinescu cu o investiţie iniţială de circa 200.000 de euro.
Alin Zăinescu