Pădurea Copiilor. 100.000 de puieți plantați în campania de toamnă 2021 cu implicarea a 11 companii și a 231 de voluntari

BUCURESTI - 22 decembrie 2021

Comunicat tip General in Administratie Publica, Media / Publicitate, CSR

Asociația Pădurea Copiilor raportează 100.000 de puieți plantați în campania de toamnă 2021, pe o suprafață de aproape 44 de hectare din sudul țării, cel mai afectat de secetă din cauza schimbărilor climatice. În total au fost plantate 28 de specii de puieți și au fost organizate 25 de acțiuni de plantare și îngrijire a zonelor împădurite în Județele Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman cu sprijinul a 11 companii, al zilierilor și a 231 de voluntari.

Pădurea Copiilor

Pădurea Copiilor

 Asociația Pădurea Copiilor susține extinderea conceptului de ECSR în România, ca o soluție necesară prin care companiile pot și trebuie să se implice împreună pentru combaterea schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității. Intensificarea procesului de împădurire este, în acest context, principala armă de contracarare a fenomenelor climatice extreme. 

dr. Teodora-Alexandra Pălărie, președinte Pădurea Copiilor

Din cei 100.000 de puieți, 44.850 au fost plantați pe noi parcele, însumând aprox. 9 ha, în 4 localități: Filipeștii de Târg, Urziceni, Saelele și Buftea. În primele 3 localități au fost extinse suprafețele împădurite anterior, orașul Buftea marcând amplificarea programului Pădurea Copiilor, prin parteneriatul cu Liceul Tehnologic Barbu A. Știrbey și realizarea Pădurii Urbane, cu implicarea a 71 de elevi și cadre didactice.  

Pădurea Copiilor a continuat în același timp să îngrijească pădurile făcute în campaniile precedente prin lucrări de completare cu 56.100 de puieți, pe o suprafață de 35 de ha., în localitățile Colelia, Măldăeni, Ariceștii Rahtivani, Bărcănești/Ghighiu, Saelele și Filipeștii de Târg.  

Campania de toamnă a acestui an a marcat totodată dezvoltarea și implementarea alături de parteneri a 3 programe ECSR (Environment Corporate Social Responsibility): România plantează pentru mâine, susținut de OMV Petrom prin programul Țara lui Andrei, Pădurea HP Inc. și Pădurea Toyota Material Handling Romania. Alte 8 companii, AVIS România, Bergerat Monnoyeur Romania, DPD România, Husqvarna, Michelin Romania, Siemens Romania, Servier și Klingspor România, s-au implicat în mod direct în atingerea obiectivelor de împădurire din această toamnă ale organizației. 

„Asociația Pădurea Copiilor susține extinderea conceptului de ECSR în România, ca o soluție necesară prin care companiile pot și trebuie să se implice împreună pentru combaterea schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității. Intensificarea procesului de împădurire este, în acest context, principala armă de contracarare a fenomenelor climatice extreme.” subliniază dr. Teodora-Alexandra Pălărie, președinte Pădurea Copiilor.

Anul 2021 a însemnat pentru Pădurea Copiilor peste 190.000 de puieți plantați, 23,45 ha de pădure nouă, 4 comunități nou intrate în program (Saelele, Urziceni, Filipeștii de Târg, Buftea) și 469 de voluntari activi în campaniile de împădurire.

Informații suplimentare: padureacopiilor.ro; facebook.com/padureacopiilor.

Despre Padurea Copiilor

Asociația Pădurea Copiilor este prezentă în 23 de comunități din sudul României, reușind să readucă la viață prin împădurire peste 111 ha de teren neproductiv, dintre care 33 ha de pădure se află deja la stare de masiv. Misiunea asociației este de a crește păduri în 100 de comunități din zonele de sud ale țării până în 2035.