Creditele pentru afacerile din România au crescut cu 15% în pofida crizei bancare din zona euro

BUCURESTI - 19 martie 2012

Comunicat tip General in Afaceri, Banci / Asigurari, Finante / Contabilitate

• Creştere de două cifre în statele BRIC
• Multe ţări din zona euro nu şi-au redus încă gradul de îndatorare
• Studiu realizat de UHY, reţea de contabilitate şi consultanţă situată în Top 25 la nivel global

Valoarea creditelor pentru afacerile din România a crescut cu 15% în ultimii trei ani în pofida crizei bancare din zona euro, conform UHY, reţeaua internaţională de contabilitate şi consultanţă.

Creditele în sold pentru afacerile din România se situează în prezent la US$36 miliarde, în creştere de la US$31 miliarde în decembrie 2008.

Conform studiului realizat de UHY, ritmul de creştere a creditelor pentru afacerile din România a fost mai mare decât în multe alte state europene în ultimii trei ani. România se situează pe poziţia a şaptea în ceea ce priveşte ritmul de creştere a creditelor pentru companii din 22 de ţări incluse în studiu. Această poziţie plasează România lângă statele BRIC cu creştere rapidă, care şi-au crescut creditarea pentru companii cu două cifre de la prăbuşirea Lehman Brothers, în timp ce economiile majore din Vest – inclusiv SUA şi Marea Britanie – au experimentat scăderi ale creditării cu două cifre.

Studiul arată că statele BRIC şi-au crescut creditarea pentru afaceri, în medie, cu 62% din decembrie 2008 spre deosebire de băncile din statele G8, care au redus finanţarea pentru companii, în medie, cu 4% în aceeaşi perioadă de timp.

Profesioniştii UHY au analizat datele Băncilor Naţionale cu privire la creditele în sold pentru companii în 22 de ţări din cadrul reţelei sale internaţionale, inclusiv G8, precum şi principalele economii emergente, inclusiv statele BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China).*

Conform UHY, guvernele din statele vestice au încercat să intensifice creditarea pentru afaceri după cazul Lehman Brothers deoarece băncile încercau să îşi îmbunătăţească situaţiile financiare prin reducerea creditării. În multe ţări, ezitarea băncilor de a credita companiile a fost identificată ca un factor important care a împiedicat creşterea economică.

Ţara cu cea mai rapidă creştere a creditelor pentru afaceri este China, unde suma datoriilor deţinute de companii a crescut cu 65% de la declanşarea crizei creditelor. Băncile din China au credite în sold pentru afaceri de US$6.9 trilioane, în comparaţie cu US$4.2 trilioane în decembrie 2008.

Ţara cu cea mai mare scădere a valorii creditelor pentru afaceri este Irlanda. Valoarea creditelor în sold pentru afaceri a scăzut cu 42% din decembrie 2008 de la aproximativ US$224 miliarde la US$129 miliarde.

Studiul arată însă că o parte din statele Uniunii Europene îndatorate foarte mult – Italia şi Franţa de exemplu – şi-au crescut valoarea creditelor pentru afaceri, în pofida faptului că băncile au fost slăbite de criza datoriilor suverane în zona euro.

 

Creşterea/scăderea creditelor pentru afaceri de la prăbuşirea Lehman Brothers (2008-11)

 

Suma în milioane US$ (2008)

Suma în milioane US$ (2011)

Evoluţie procentuală

BRIC

 

 

62%

G8

 

 

-4%

China

4,174,000

6,901,000

65%

Rusia

370,100

567,259

53%

India

524,808

782,543

49%

Brazilia

117,787

163,893

39%

Mexic

69,043

87,845

27%

Olanda

386,114

458,657

19%

România

31,045

35,674

15%

Slovacia

39,660

45,575

15%

Cehia

94,206

105,603

12%

Italia

1,134,860

1,194,675

5%

Franţa

1,020,256

1,066,609

5%

Germania

1,739,486

1,784,633

3%

(EAU) Dubai

136,516

139,648

2%

Spania

1,936,528

1,886,114

-3%

Japonia

5,511,874

5,285,760

-4%

Australia

690,124

651,152

-6%

Canada

190,591

176,287

-7%

Marea Britanie

775,154

673,157

-13%

USA

3,307,000

2,767,000

-16%

Estonia

9,742

7,931

-19%

Danemarca

105,888

75,544

-29%

Irlanda

223,831

129,388

-42%

Camelia Dobre, Partener UHY Audit CD Srl în România, membru UHY, declară: “Creditarea pentru afaceri a devenit una din cele mai discutate chestiuni în timpul crizei financiare. Băncile din România, deşi au fost expuse la criza datoriilor suverane din zona euro,se află într-o formă relativ bună şi au putut, astfel, să intensifice creditarea pentru a veni în sprijinul micilor companii.”

 

“Cu toate că acest aspect este încurajator, problema României este faptul că depinde destul de mult de creditorii străini – cum ar fi băncile din Austria şi Grecia – care îşi retrag finanţarea de pe piaţa din România.”

“O mare parte din noile fonduri au fost direcţionate către marile corporaţii, lăsând multe  IMM-uri să se lupte pentru finanţare, deşi situaţia s-a îmbunătăţit puţin în ultimul an.” 

“Companiilor li s-au acordat în cea mai mare parte credite operaţionale şi nu credite pentru extindere. În plus, garanţiile pentru noile credite au devenit mai oneroase. În afară de proprietăţi, băncile solicită din ce în ce mai mult stocuri ca garanţie, multor IMM-uri fiindu-le tot mai dificil să se împrumute.”

 

“Cele patru state BRIC au experimentat cel mai rapid ritm de creştere a creditării pentru afaceri, în timp ce doar Rusia, în cadrul G8, a experimentat o creştere în termeni reali a creditării pentru afaceri în ultimii cinci ani.”

 

“Creditarea pentru afaceri, în special companii mici, este un barometru cheie de prosperitate economică. Micile companii sunt motorul creşterii economice, dar, având nevoie de combustibil sub formă de credite, pot întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte dezvoltarea, extinderea şi crearea de locuri de muncă. Într-o lume tot mai globalizată, dacă o companie mică nu se poate extinde pentru a îndeplini o comandă, respectiva comandă poate fi pierdută în faţa unui competitor extern mai bine finanţat.”

 

Camelia Dobre adaugă: “Companiile mici se bazează foarte mult pe finanţările băncilor deoarece, spre deosebire de corporaţiile mai mari, de obicei nu au posibilitatea să se finanţeze prin obligaţiuni sau emisiune de acţiuni.”

 

Studiul arată că multe ţări din UE – România, Cehia, Slovacia, Olanda, Italia, Franţa şi Germania – au experimentat o creştere semnificativă a creditării pentru afaceri, în pofida impactului crizei din zona euro asupra lichidităţilor băncilor europene.

 

Camelia Dobre, Partener UHY Audit CD Srl în România, membru UHY declară: “Ritmul răscumpărării datoriilor  în multe bănci europene – spre deosebire de băncile americane sau britanice – a fost dureros de lent. Acest lucru explică probabil de ce creditarea pentru afaceri în ţări precum Italia şi Spania a rămas relativ stabilă, în pofida faptului că băncile din ţările respective sunt relativ slăbite financiar.”

 

Dna. Dobre adaugă: “Guvernele pot face mai mult pentru încurajarea investiţiilor în afaceri. Creditele bancare nu ar trebui văzute ca singurul canal de finanţare pentru IMM-uri. Forme alternative de finanţare ar trebui stimulate, cum ar fi scutirile de taxe pentru investitorii privaţi.”

Studiul arată că, în rândul statelor G8, Rusia a experimentat cea mai rapidă creştere în ceea ce priveşte creditarea pentru afaceri.

Nikolay Litvinov, partener UHY Yans-Audit LLC în Rusia declară: “ Potenţialul de creştere a creditării pentru afaceri în Rusia rămâne ridicat. Împrumuturile acordate întreprinderilor au afişat îmbunătăţiri chiar în timpul crizei financiare globale. Acest aspect este legat, în multe privinţe, de stabilitatea financiară rezultată în urma  cooperării dintre stat şi sectorul bancar, precum şi de creşterea stabilă a economiei Rusiei. Ca şi în alte ţări BRIC, Rusia nu are în plan reducerea creditării pentru afaceri.”

 

„Creşterea spectaculoasă înregistrată de bunurile de larg consum a ferit Rusia de forţa crizei financiare globale. Economia din Rusia, deşi a trecut printr-o criză financiară în 2008/09, şi-a revenit destul de puternic de atunci. Acest lucru a alimentat apetitul pentru datorii în rândul companiilor din Rusia şi a permis băncilor bine capitalizate din Rusia să satisfacă această cerere.”

Studiul mai arată şi o scădere a creditării pentru afaceri în Irlanda cu 42% din decembrie 2008, de la aproximativ US$ 224 miliarde la US$ 129 miliarde – cea mai rapidă scădere în rândul celor 22 de ţări incluse în studiu.

Alan Farrelly, partener UHY Farrelly Dawe White Limited în Irlanda, companie membră UHY declară: “Guvernul irlandez a alocat peste €60 milioane pentru sistemul bancar în ultimii patru ani. Scopul acestor bani a fost să salveze băncile de la prăbuşire, dar acum că a fost evitată criza iminentă, Guvernul trebuie să asigure mai mulţi bani în economie.”

 

 

SFÂRŞIT

* Cifre obţinute de la surse din cadrul Băncilor Naţionale. Bilanţul de credite în sold pentru corporaţii non-financiare corespunde lunii decembrie a fiecărui an. Pentru 2011, a fost indicat cel mai recent bilanţ disponibil. În majoritatea cazurilor, acesta este bilanţul corespunzător lunii noiembrie 2011.

Informaţii pentru presă: MIHAELA MOCANU                                                        

UHY AUDIT CD SRL                                                                     

Tel: +40 07 3643 0531                                                                      

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-uhy-audit-cd-srl/creditele-pentru-afacerile-din-romnia-au-crescut-cu-15-n-pofida-crizei-bancare-din-zona-euro