INVESTESTE IN COMUNICARE ELECTORALA
Alege impactul, alege increderea, alege Comunicatedepresa.ro! Cere o oferta personalizata pentru campanii electorale pe ziare.com, acasa.ro si comunicatedepresa.ro!Contacteaza-ne la info@comunicatedepresa.ro sau la 0374.112.675.
Senatul refuză anularea amenzilor abuzive și iraționale pentru lipsa, sau expirarea, truselor medicale și a stingătoarelor auto
BUCURESTI - 20 martie 2015
Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Social, Logistica/Transport, Juridic
Legea circulației pe drumurile publice va continua să abuzeze cetățenii, generând amenzi pentru lipsa, sau expirarea, truselor medicale și a stingătoarelor de incendiu, prevăzute a fi obligatorii în dotarea autovehiculelor, chiar dacă trusa medicală nu este obligatorie în 12 state UE, iar stingătorul de incendiu nu este obligatoriu în 14 state UE, a căror utilitate este extrem de rară, discutabilă și uneori periculoasă, efectele aplicării acestei legi fiind, de regulă, abuzarea conducătorilor auto de către agenții de circulație, dar și stimularea corupției prin vulnerabilizarea agenților de circulație, care nu aplică această lege, considerând-o stupidă, și care pot astfel fi sancţionaţi la eventualele controale efectuate de reprezentanţi ai statului, superzeloşi sau dornici să profite de actuala lege pentru a primi foloase necuvenite de la cei găsiţi în culpă.
În şedinţa din 18 martie 2015 a plenului Senatului, cu 72 de voturi ale senatorilor PSD și LC, din 107 prezenți, a fost respinsă propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, detalii suplimentare aici (VIDEO) http://youtu.be/p55Fy3_tq9g și aici (WEB) http://www.senat.ro/legis/lista.aspx?cod=18564
Urmează votul Camerei Deputaților.
Lipsa din dotarea autovehiculelor a truselor medicale și a stingătorului de incendiu, dar și expirarea acestora, reprezintă fapte ce sunt prevăzute a fi sancționate cu amenda.
În același timp, conform Asociției Automobilistice din Marea Britanie, trusa medicală nu este obligatorie în 12 state europene, iar stingătorul de incendiu nu este obligatoriu în 14 state europene, detalii aici: http://www.theaa.com/motoring_advice/overseas/compulsory_equipment.html
Astfel, actualele prevederi ale OUG nr.195/2002 sunt inutile și iraţionale, pentru că utilitatea truselor medicale și a stingătoarelor de incendiu, prevăzute a fi obligatorii în dotarea autovehiculelor, este extrem de rară, discutabilă și uneori periculoasă.
Efectele aplicării acestei legi fiind, de regulă, abuzarea conducătorilor auto de către agenții de circulație, dar și vulnerabilizarea agenților de circulație care nu aplică această lege, considerând-o stupidă, care pot fi sancţionaţi la eventualele controale efectuate de reprezentanţi ai statului, superzeloşi sau dornici să profite de actuala lege pentru a primi foloase necuvenite de la cei găsiţi în culpă.
Referitor la trusa medicală: aşa cum este concepută şi omologată astăzi, aceasta nu poate salva şi nu a salvat nicio viaţă. Poate fi folosită cel mult la pansarea unei zgârieturi. Ceea ce se află în trusa de prim ajutor omologată, nu le este de folos reanimatorilor profesioniști şi cu atât mai puţin unor şoferi care nu au cunoştinţele teoretice şi practice necesare pentru acordarea primului ajutor în caz de accident major. Dotarea trusei de prim ajutor nu poate servi în cazul unui traumatism major, iar în cele minore se poate aștepta venirea salvării sau se pot utiliza mijloace improvizate sau dotări voluntare şi nu impuse de lege.
Primul ajutor în caz de accident de circulaţie poate fi acordat, în mod util, numai de persoane special antrenate pentru acest scop. Medicii, care nu sunt reanimatori sau nu au fost instruiţi în această direcție, nu știu să efectueze un prim ajutor profesionist şi, cu atât mai puţin ştie să ofere acel ajutor corect și util un om neinstruit. Un şofer obişnuit nu poate diferenţia, de exemplu, un stop cardiac de un leşin şi ar risca să agraveze un traumatism toracic prin efectuarea unui masaj cardiac inutil. Un şofer obişnuit nu ar putea conştientiza necesitatea opririi unei hemoragii masive înaintea tentativei de a aplica masajul cardiac unui accidentat aflat în stop cardiac. Sunt puțini cei care posedă cunoștințele necesare pentru a putea oferi un prim ajutor calificat, cunoştinţe care se dobândesc printr-un training specializat, inclusiv în condiții reale, și nu doar în sala de curs.
În plus, numai în două ţări europene, respectiv Austria şi Croaţia, este prevăzută obligativitatea prezenţei în automobil a trusei medicale.
Nu este raţional să fii obligat ca automobilul să fie dotat cu trusă medicală aflată în termenul de valabilitate și, cu atât mai puţin, să fii și amendat pentru lipsa ei, deşi cu aceasta nu poți face mai nimic bun, ci, eventual, poţi face mai mult rău, în caz de traumatism major, atunci când nu te pricepi.
Referitor la stingătorul de incendii: este poate util pentru stingerea focului produs de un grătar nesupravegheat la marginea drumului, dar în niciun caz pentru stingerea unui incendiu apărut cu ocazia unui accident de circulaţie, când este vorba de rezervoare de benzină cu zeci de litrii de combustibil. În aceste situaţii, pasagerii unui automobil incendiat trebuie să părăsească rapid autovehiculul, fără a pierde timpul căutând extinctorul, iar eventualii martori trebuie să stea la distanţă pentru a evita accidentarea lor produsă de o eventuală explozie a rezervorului de benzină.
Nu este raţional să fii obligat și să fii și amendat pentru lipsa unui stingător de incendii de mici dimensiuni, mai ales că, în niciuna din celelalte ţări europene, nu este prevăzută obligativitatea posesiei acestuia.
Lista senatorilor care au votat pentru raportul de respingere a propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 18-03-2015 16:59, detalii suplimentare aici: http://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=100299ea-21f6-4dbc-a63c-b18f59a13dbe
PSD, Agrigoroaei Ionel
PSD, Andronescu Ecaterina
PSD, Anghel Adrian
PSD, Arcaş Viorel
PSD, Bădălău Niculae
PSD, Badea Leonardo
PSD, Belacurencu Trifon
PSD, Bereanu Neculai
PSD, Bodog Florian-Dorel
PSD, Bota Marius-Sorin-Ovidiu
PSD, Bujor Dumitru-Marcel
PSD, Bumbu Octavian-Liviu
PSD, Butnaru Florinel
PSD, Butunoi Ionel-Daniel
PSD, Calcan Valentin-Gigel
PSD, Chelaru Ioan
PSD, Chiriac Viorel
PSD, Coca Laurenţiu Florian
PSD, Constantinescu Florin
PSD, Cordoş Alexandru
PSD, Corlăţean Titus
PSD, Coste Marius
PSD, Costoiu Mihnea-Cosmin
PSD, Creţu Gabriela
PSD, Deneş Ioan
PSD, Donţu Ovidiu-Liviu
PSD, Dumitrescu Cristian-Sorin
PSD, Dumitrescu Florinel
PSD, Duruţ Aurel
PSD, Federovici Doina-Elena
PSD, Filip Petru
PSD, Firea Gabriela
PSD, Frătean Petru-Alexandru
PSD, Jipa Florina-Ruxandra
PSD, Lazăr Sorin-Constantin
PSD, Marin Nicolae
PSD, Mihăilescu Petru-Şerban
PSD, Mitu Augustin-Constantin
PSD, Mocanu Victor
PSD, Moga Nicolae
PSD, Mohanu Nicolae
PSD, Mutu Gabriel
PSD, Nicolae Şerban
PSD, Oprea Ştefan-Radu
PSD, Păunescu Teiu
PSD, Pavel Marian
PSD, Pop Gheorghe
PSD, Pop Liviu-Marian
PSD, Popa Constantin
PSD, Popa Florian
PSD, Purec Ion-Simeon
PSD, Rotaru Ion
PSD, Saghian Gheorghe
PSD, Sârbu Ilie
PSD, Savu Daniel
PSD, Severin Georgică
PSD, Silistru Doina
PSD, Tămagă Constantin
PSD, Toma Ion
PSD, Vochiţoiu Haralambie
LC, Banias Mircea-Marius
LC, Ehegartner Petru
LC, Mihai Alfred-Laurentiu-Antonio
LC, Năstase Ilie
LC, Nistor Vasile
LC, Niţă Mihai
LC, Pelican Dumitru
PNL, Niţu Remus-Daniel
UDMR, László Attila
Neafiliat, Ilieşiu Sorin
Neafiliat, Marian Valer
Neafiliat, Mihai Neagu
COMUNICAT DE PRESĂ
București, 20 martie 2015
Senator Valeriu Todirașcu
Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu
http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016
-
Valeriu Todirascu - senator
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- SENAT, CABINET SENATORIAL VALERIU TODIRASCU
-
Pagina contact: Contact SENAT, CABINET SENATORIAL VALERIU TODIRASCU