COMUNICAT DE PRESĂ

BUCURESTI - 3 august 2005

Comunicat tip General in Afaceri



UNPR lansează proiectul de lege privind introducerea cardurilor de masă



Uniunea Naţională a Patronatului Român propune spre dezbatere partidelor parlamentare şi Guvernului României un proiect de lege pentru introducerea pe piaţă a sistemului de carduri de masă. Iniţiativa vine în întâmpinarea firmelor care acordă în prezent tichete de masă angajaţilor şi are ca scop simplificarea acestui proces.

COMUNICAT DE PRESĂ

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege, înlocuirea tichetelor de masă cu cardurile de masă are ca principale avantaje asigurarea transparenţei, a unui control mai strict asupra banilor şi permite economisirea a până la 70 de milioane de euro prin eliminarea comisioanelor plătite de agenţii economici la răscumpărarea tichetelor.
Faţă de legea în vigoare, proiectul UNPR aduce câteva propuneri menite să asigure reguli mai stricte în acordarea acestor facilităţi. UNPR propune deducerea cheltuielilor cu cardurile de masă din impozitul pe profit. De asemenea, instituţiile bugetare şi societăţile de stat care nu realizează profit nu vor putea acorda carduri de masă decât prin emiterea unei hotărâri de Guvern în acest sens. Proiectul UNPR prevede interzicerea comercializării de băuturi alcoolice şi de ţigări pe baza cardurilor de masă. Nu în ultimul rând, se elimină obligativitatea consumării cardurilor de masă în interval de o lună şi extinde această perioadă pe termen nelimitat.
„Credem că a venit momentul ca Guvernul să treacă de la vorbe la fapte şi să arate că ştie să lucreze în folosul cetăţenilor. Le oferim ocazia să demonstreze că se pot desprinde de grupurile de interese care fac presiuni asupra mediului economic. Modificările pe care UNPR le propune au un concept general de echitate şi performanţă economică aşa cum au cerut toate organismele europene. În felul acesta va fi încurajată munca şi nu specula“ a declarat Marian Petre Miluţ, Preşedintele UNPR.
Proiectul de lege a fost trimis spre consultare tuturor partidelor parlamentare şi Asociaţiei Române a Băncilor.




Departamentul de Comunicare şi Imagine



Despre Uniunea Nationala a Patronatului Roman

DESPRE UNPR

UNPR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional. Este constituită din 10 patronate regionale cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. Din U.N.P.R. mai fac parte şi asociaţii profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri şi subramuri ale economiei naţionale.
Pe plan internaţional, UNPReste membru partener a Confederatiei Constructorilor din Europa (European Builders Confederation) şi membră a Uniunii Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din cadrul Partidului Popular European (SME Union of EPP), una dintre cele mai importante organizaţii ale IMM-urilor din Uniunea Europeană. De asemenea, UNPR este reprezentată de un delegat permanent la Bruxelles, care păstrează legătura cu toate patronatele din ţările membre ale Uniunii Europene.

Andrei Chirica
PR assistant
tel. 021-311.09.91
fax.021-311.09.93
comunicare@unpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-patronatului-roman/comunicat-de-presa2323