48h Day & Night - Real drift!

Locul desfasurarii: Real Pallady, Bucuresti

Organizator: 4Tuning si Asociatia Romana de Tuning Auto

48h Day & Night - Real drift!

Sfarsitul de saptamana care urmeaza se anunta incendiar. La propriu!


Timp de doua zile, parcarea de la Real va gazdui cele mai puternice masini din Romania, cele mai spectaculoase motociclete si multe alte surprize pe 4 si 2 roti. In ziua de sambata va avea loc etapa cu numarul 3 a Campionatului National de Drift, prilej cu care masini puternice de peste 300 cp se vor confrunta in arta derapajelor controlate. Viteza maxima, viraje stranse si foarte mult fum din cauciucuri vor tine cu sufletul la gura spectatorii in prima parte a zilei de sambata.



O alta premiera pentru Romania - DRIFT NOCTURN. Finala etapei de Drift se va desfasura sambata noapte, incepand cu ora 21. In finala se vor confrunta cele mai tari masini conduse de cei mai iscusiti piloti ai Romaniei, intr-o simfonie de viteza, zgomot de evacuare si turbine, totul la lumina farurilor si a noptii.


Noaptea pline de adrenalina continua cu un concurs inedit pentru Romania - Moto Stunt Ride. Cascadori veritabili vor face demonstratii pe motociclete, ducand rezistenta acestora la limita. Stunterii vor face demonstratii pe cate o roata, burnout, indemanare extrema, anvelope incendiate si multe alte elemente de risc maxim, intr-o competitie in premiera, jurizata si premiata. Concursul de Stunt Ride are loc sambata, incepand cu ora 23:00.



In plus, ziua de sambata pastreaza multe surprize pentru pauzele dintre evolutiile soferilor si motociclistilor.



Duminica, show-ul revine pe 4 roti. Masinile de drift vor face demonstratii de indemanare, intr-un show liber. Masini invartite in jurul unei domnisoare sexy, in jurul altei masini, cerculete in tandem, burnout colectiv si cursa in tandem cu 3-4 masini nu vor lipsi. Mai mult de atat, spectatorii doritori de o supradoza de adrenalina vor putea participa la Taxi-Drift. Aici vor putea simti pe pielea lor ce inseamna sa alergi cu o masina puternica din Campionatul de Drift.



Tot duminica, parcarea de la Real Pallady va fi luata cu asalt de camioane! Cine a mai pomenit de drift cu camionul? Ei bine, la 48h SHOW veti putea vedea ce inseamna drift cu un cap-tractor ce cantareste cateva tone. Incredibil, dar adevarat! Cine scoate mai mult fum - masina sau camionul? Vom afla la 48h SHOW!


48h SHOW este primul show complet cu masini si motociclete din Romania ce are loc pe o perioada intinsa de 48 de ore, zi si noapte.



Evenimentul are loc la Real Pallady, pe Blvd.. Theodor Pallady nr. 51.

Vali Laszlo
Tel. 0723.345.634

Participare: Intrare libera