Conferinta de Arhitectura RIFF 2010

Locul desfasurarii: JW Marriott Grand Hotel

Organizator: ABPLUS EVENTS

Conferinta de Arhitectura RIFF 2010

Conferinta de Arhitectura RIFF este unul dintre cele mai importante evenimente de la sfarsitul anului dedicate industriei de profil. Conferinta este organizata impreuna cu Ordinul Arhitectilor din Romania si in parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Evenimentul este dedicat esteticii cladirilor, privita prin prisma unor domenii-cheie precum acoperisurile, fatadele, peretii si pardoselile, care vor fi abordate din perspectiva arhitectului. Evenimentul se va desfasura pe 16 noiembrie, la JW Marriott Grand Hotel Bucuresti.

Cat de important este “recursul la arhitect” (expresia ii apartine Arhitectului Serban Tiganas, Presedintele OAR si a fost titlul prezentarii sustinute pe 7 octombrie la Cluj-Napoca, in cadrul Forumului Construct Week)? Care este rolul arhitectului in acest proces al reabilitarii termice? Cum au fost reabilitate cladirile in Romania si ce s-a schimbat in aspectul lor? Ce s-a intamplat cu cladirile de patrimoniu prinse in acest proces? Cum arata orasul dupa reabilitarea termica? Ce s-a pierdut, din punct de vedere arhitectural, atunci cand s-a castigat eficienta energetica?

Pornind de la aceste intrebari si premise, Conferinta de Arhitectura RIFF va reuni in aceeasi sala arhitecti membri ai Ordinului Arhitectilor din Romania, persoane de decizie din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, reprezentanti ai administratiei locale si ai asociatiilor profesionale, reprezentanti ai mediului universitar si manageri de companii.

Vor fi prezentate solutiile unei reabilitari termice care ofera, in acelasi timp, eficienta energetica si respecta, prin “recursul la arhitect”, arhitectura cladirilor. De asemenea, vor fi abordate probleme legislative, intr-un dialog cu reprezentantii autoritatilor centrale direct implicate in reabilitarea termica.

Bogdan Romaniuc
PR ABplus Events
Tel. 0741.117.720

Despre ABPLUS EVENTS

Infiintata in 1997, compania SC ABPLUS EVENTS SRL are o experienta de peste 13 ani pe piata de evenimente din Romania ca organizator profesionist de targuri si expozitii. Primul eveniment a fost organizat la Iasi sub brandul CAMEX. In anii care au urmat, s-a dezvoltat la nivel national o retea de evenimente CAMEX- targuri si expozitii, in principalele centre economice din tara. In momentul de fata, CAMEX este prezent in Iasi, Brasov, Timisoara, Cluj-Napoca, Constanta, Sibiu, Targu-Mures, Oradea, Craiova si Galati. Expozitiile CAMEX atrag anual peste 2000 de expozanti si zeci de mii de vizitatori, persoane de decizie si specialisti.

Participare: Intrare libera