-
BUCURESTI - 13 septembrie 2021
Pentru mulți șoferi, deținerea unei mașini second-hand este o variantă pragmatică, prin care sunt evitate costurile exagerate. Starea pe termen lung a automobilului depinde foarte mult de modul în care îl întreții, iar alături de aceasta, și costurile pe care le vei resimți an de an. Dacă unele daune te-ar putea împiedica să pornești mașina, altele te vor aduce în situația extrem de neplăcută de a o deplasa la service numai cu ajutorul unei platforme. Iată ce măsuri preventive îți garantează că te vei bucura de mașina ta, fără eforturi financiare prea mari.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 8 septembrie 2021
Dezvoltarea tehnologiei computerizate în a doua parte a secolului XX a făcut posibilă apariția monedei electronice, eveniment revoluționar care a impulsionat economia și a desființat obstacole. Transferurile electronice de bani dintr-un cont în altul, între persoane fizice și/sau juridice, sunt în prezent la un nivel fără precedent. Circa 80% dintre plăți la nivel global sunt făcute prin intermediul banilor electronici și al dispozitivelor care intermediază aceste operații.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 6 septembrie 2021
* Cefin Trucks a atins în Iulie 2021, pragul de 2000 de vehicule Ford Trucks livrate în România
Ford Trucks a devenit un brand stabil pe piața din România, urcând permanent în topul brandurilor de vehicule comerciale, la nivel de vânzări, cu o cotă de piață de 10.8% (conform Raport Inmatriculari DRCPIV Ian-iulie 2021) ;
* Cefin Trucks prevede o creștere și în 2021, cu ajutorul politicii sale orientate în jurul clientului, a planului de dezvoltare a rețelei de service și implementarea unui proces complex de digitalizare, care va facilita accesul tuturor celor implicați (clienți, furnizori, angajați și parteneri) la informații privind operațiunile și procesele companiei;
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 30 august 2021
Economia circulară funcționează după un model economic în care resursele pe care societatea sau o companie le are la dispoziție sunt refolosite pentru a nu le irosi. Viața produselor este în acest fel extinsă, iar produsele sunt reciclate și reutilizate. O astfel de economie urmărește și să producă bunuri cu durata de viață prelungită, prin metode sustenabile, și să ajute companiile să pună în aplicare practicile potrivite pentru schimbarea stilului de viață la locul de muncă. Iată care sunt cele mai importante aspecte care definesc economia circulară și cum poate fi implementată aceasta:
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 24 august 2021
Viața în Capitală este frumoasă și palpitantă, dar are și numeroase dezavantaje, de la prea multă aglomerație la un aer prea poluat și de la prețuri prea mari până la o sumă de lucruri mici care aduc încontinuu frustrări și nemulțumiri. Așa se explică de ce există un flux constant al celor care aleg să plece din București și să se mute în alte orașe.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 20 august 2021
Liziera de Lac lansează Vecinii de la Liziera de Lac, un proiect fotografic adresat viitorilor rezidenți, care își propune să crească nivelul de conștientizare a impactului asupra mediului înconjurător din zona lacului Tătarul
comunicatul de presa