EBEC Romania & Republic of Moldova 2013

Locul desfasurarii: Universitatea POLITEHNICA Bucuresti

Organizator: BEST Bucuresti, BEST Brasov, BEST Chisinau, BEST Cluj-Napoca, BEST Iasi, BEST Timisoara

Cei mai creativi studenți din România și Republica Moldova vin la București! În perioada 12-15 mai, cei mai buni 48 de studenți ai universităților tehnice din România și Republica Moldova vor concura la runda regionala a competiției inginerești European BEST Engineering Competition (EBEC)! Cea de-a 5-a ediție a EBEC Romania & Republic of Moldova reunește cei mai buni studenți ai universităților tehnice din cele 6 orașe ale celor 2 țări în capitala României - București, în Universitatea POLITEHNICA la clădirea Rectoratului cu misiunea de a conecta studenții cu liderii din diverse colțuri ale societății. EBEC își propune să dezvolte atât abilitățile tehnice, cât și non-tehnice ale studenților și să le lărgească orizonturile prin provocarea acestora în competiții bazate pe lucrul în echipă. Cele 12 echipe, formate din câte 4 studenți, vor veni cu cele mai inedite prototipuri, soluții și cu multă creativitate să dea startul inovației la faza regională a competiției și pentru a concura în scopul participării în runda finală din Varșovia. Categoriile în care se vor întrece vor fi orientate în două direcții: - spre rezolvarea unei probleme reale din viața de zi cu zi a societății fără construirea efectivă a unui dispozitiv sau asamblarea unor materiale, ci dezvoltând o soluție teoretică - Case Study - spre studenții cu abilități practice dezvoltate spre domeniul tehnic, astfel încât competiția va consta în realizarea unui prototip care îndeplineşte anumite condiţii de rezistenţă, stabilitate şi mobilitate -Team Design EBEC Romania & Republic of Moldova este un eveniment susținut de:

  • Universitatea POLITEHNICA din București
  • Universitatea "Politehnica" din Timișoara
  • Universitatea Transilvania Brașov
  • Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
  • Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași
  • Universitatea Tehnică a Moldovei

BEST (Board of European Students of Technology)este o organizaţie europeană de voluntariat apolitică şi non-profit, dedicată studenților din domeniul tehnic. Obiectivul nostru este dezvoltarea personală și profesională a studenților și oferirea unei viziuni internaţionale, pentru a ințelege mai bine cultura societăţii europene şi pentru a-i învăţa să lucreze în medii cu diversitate culturală, astfel încât să își atingă potențialul maxim atât în mediul academic, cât și în cel profesional. Pentru mai multe informații în ceea ce privește EBEC Romania & Republic of Moldova: www.ebec.ro

Despre BEST BUCURESTI

BEST —Board of European Students of Technology— este o organizaţie studenţească non-profit ce reuneşte studenţi ai universităţilor cu profil tehnic din 32 de ţări europene. Cele trei direcții BEST sunt: educaţie complementară, suport în carieră şi facilitarea comunicării între companii și universitate.

Confirmare pana la data: 13 May 2013

Participare: Intrare libera