Cele mai puternice 100 de branduri româneşti

BUCURESTI - 13 septembrie 2016

Comunicat tip General in Afaceri, Industrie, Stiinta / Cercetare, Internet, Farmaceutic

Live site

A şaptea ediţie BrandRO a topului mărcilor româneşti "100 cele mai puternice branduri româneşti", eveniment organizat de Revista Biz, a prezentat astăzi, în premieră, rezultatele studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research în 2016.
Campionul brandurilor româneşti este la această ediţie Gerovital, care a urcat patru poziţii şi ocupă prima poziţie în top. Deţinut de producătorul clujean de cosmetice Farmec, Gerovital este o marcă mereu vizibilă, care inovează şi se menţine în pas cu tendinţele.

Cartea BrandRO - 100 cele mai puternice branduri româneşti

Cartea BrandRO - 100 cele mai puternice branduri româneşti

 Care sunt noutăţile din zona brandurilor româneşti? Au învăţat să trăiască alert, să aprecieze diversitatea, să aprecieze lucrurile simple şi au învăţat să caute autenticul, emoţia reală şi adevărul. Dacă până acum vorbeam despre românism (tendinţa de revalorizare a românescului), acum vorbim despre unul de modernism şi avangardă românească. Oamenii au început să susţină activ tot ce e românesc, să creadă din nou în valoarea naţională şi să promoveze România.  

Adina Vlad, Managing Partner, Unlock Market Research

Borsec şi-a păstrat poziţia pe care s-a clasat şi în anul 2015. Cele două branduri sunt urmate de Dero, Farmec, Elmiplant, Arctic, eMAG, Poiana, Napolact şi Dorna.

În clasamentul din acest an continuă ascensiunea produselor de igienă şi a celor cosmetice în special (Gerovital, Farmec, Elmiplant). Tendinţa aceasta este susţinută de preocuparea din ce în ce mai mare a românilor de a se îngriji, folosind produse noninvazive şi de a schimba stilul de viaţă cu unul mai sănătos.

Oamenii s-au schimbat şi sub impactul revoluţiei tehnologice. S-au transformat în consumatori avizaţi, care iau decizii în cunoştinţă de cauză. Astfel că, nu mai e suficient doar să comunici, ci, cât de bine livrezi ca produs şi ce lucruri faci pentru oameni, ce valoare aduci în viaţa lor.

Studiul vizează măsurarea “puterii” mărcilor româneşti din perspectiva investiţiei de încredere şi afectivitate care le este acordată de către consumatori (fără indici financiari / comerciali incluşi). O marcă este cu atât mai puternică din perspectiva românismului cu cât reuşeşte să-şi menţină poziţia în top, indiferent de fluctuaţiile socio-economice specifice ultimilor ani.

Având în vedere dinamica extraordinară a definiţiei de “românesc” din ultimii ani, continuăm în cea de-a şaptea ediţie cu varianta extinsă de mărci şi de categorii (100 de mărci româneşti care fac parte din opt categorii de produse/ servicii).

Studiul are la baza 1.000 de interviuri online şi este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, împărţire pe sex şi vârstă a populaţiei (între 18 şi 55 de ani).

Performanţa mărcilor româneşti este măsurată în baza a patru indicatori: investiţia de afectivitate în marcă, puterea mărcii, gradul de utilizare şi notorietatea ei.

Importanţa unei mărci pentru consumator a fost măsurată cu ajutorul metodologiei MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling).

Respondenţii au realizat alegeri multiple între mărci în urma cărora a fost calculat un indice de preferinţă. Analiză mărcilor a fost realizată la nivel de categorie, indicele obţinut fiind ulterior analizat împreună cu indicele de importanţă al fiecărei categorii.

Prezentarea clasamentului, a metodologiei şi a concluziilor topului se găsesc pe www.revistabiz.ro şi în ediţia tipărită a revistei Biz. Rezultatele studiului pot fi citite integral în a şasea ediţie a cărţii “100 cele mai puternice branduri româneşti”, pe care o puteţi comanda la adresa de email lelia.petrescu@revistabiz.ro.

***

Despre BrandRO

BrandRO este primul eveniment dedicat brandurilor româneşti. De peste 10 ani reuşeşte performanţa să reunească  cei mai importanţi specialişti din branding şi marketing, manageri şi antreprenori, profesionişti din domeniul publicităţii şi  lideri de opinie.

Este un eveniment dedicat analizei strategiilor brandurilor româneşti în lupta lor de diferenţiere faţă de marile branduri internaţionale precum şi dezbaterilor despre provocările şi oportunităţile pe care momentul actual şi contextul global le prezintă. Mai multe informaţii despre eveniment se găsesc pe www.revistabiz.ro/brandro2016.

***

Despre Unlock Market Research

Unlock este o companie de consumer know-how şi cercetare de piaţă cu capital 100% românesc, înfiinţată în 2008. Unlock este specializată în studii de strategie de brand şi marketing cultural, centrate pe descoperirea de insight-uri despre oameni, categorii şi branduri care să contribuie la creşterea clienţilor pentru care lucrează. Calitatea proiectelor companiei a dus la recunoaşterea acesteia dincolo de România, Unlock coordonând în prezent cercetări internaţionale, nu doar locale. Unlock este frecvent numit ca partener strategic în numeroase cazuri de Effie, cei mai mulţi dintre clienţii săi fiind de altfel şi premiaţi. La sfârşitul anului 2014 Unlock a trecut printr-un proces de repoziţionare şi schimbare de logo, transformându-se în agenţie de consumer know-how integrat (cercetare de piaţă, data mining, poziţionare de brand, insight generation, consumer trends innovation). Unlock se adaptează astfel la noile reguli de marketing care vizează raportarea la om în totalitatea sa, şi nu doar din rolul de consumator al unei categorii. Noul scop al agenţiei este acela de a-ţi ajuta clienţii să-şi crească cota de piaţă fiind relevanţi pentru consumatorii de azi, tehnologizaţi, super informaţi şi mult mai încrezători în forţele proprii. Unlock ajută brandurile să crească şi să schimbe lumea în bine, pentru oameni.

www.unlock-research.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/biz-age/cele-mai-puternice-100-de-branduri-romanesti