Concert unplugged Oliver. Ultimul concert din Poetry Pop Tour

Locul desfasurarii: Green Hours pe terasa

Organizator: Oliver Music

Concert unplugged Oliver. Ultimul concert din Poetry Pop Tour

După lansarea albumului Poetry Pop care a avut loc, joi, 8 mai în Studio Martin, trupa Oliver a pornit în Poetry Pop Tour. Ultimul concert din turneu va fi un moment unplugged si va avea loc în Bucureşti in Club Green Hours pe terasa incepand cu ora 20.00.

Oliver, este trupa ce aduce muzica şi poezia aproape de public printr-o combinaţie de energie, romantism şi subtilitate. Poetry Pop Tour a cuprins oraşele mari ale ţării: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Arad, şi Cluj. Turneul se va încheia cu un concert unplugged în Club Green Hours incepand cu ora 20.00. Singurul concert unplugged din Poetry Pop Tour, va fi transmis live de Radio Lynx.

Oliver nu-ţi serveste muzica pe tava, ci te lasă pe tine să o găseşti pe undeva pe scenă, printr-o feerie de lumini. „Oliver este mai puţin rock, mai puţin punk, hip-hop, hardcore sau funk, şi mai multă muzică, de aici şi asocierea cu termenul de Pop. Oliver nu apaţine unui gen. Oliver creeaza unul” spune Mircea Moroianu.

Cele 12 piese de pe albumul Poetry Pop se remarcă mai ales prin necenzurarea ideilor de compoziţie. Oliver încearcă o muzică diferită, un rock cult pe care-l descoperi treptat. Albumul Poetry Pop se găseşte deja în reţelele de magazine Diverta şi Cărtureşti.

„Lansarea albumului Poetry Pop nu a constat într-un concert ci a fost un moment Oliver pe care fiecare l-a simţit în felul lui, care a generat în fiecare câte o senzaţie, o stare. Aceasta este muzica Oliver. Am organizat turneul pentru a oferi cât mai multe momente fanilor. Oliver nu înseamnă hit-uri, înseamnă momente” spune Doru Puşcaşu.

Oliver a luat fiinţă în 2005, având în componenţă patru muzicieni experimentaţi: Doru Puşcaşu – voce şi chitară, Mircea Moroianu - chitară, Horia Gridan – bas şi Mihai Zorcă – tobe. Poetry Pop este rodul a trei ani de muncă. Pentru membrii trupei, albumul reprezintă însă mai mult de atât: este o invitaţie pentru public de a-şi personaliza paginile Poetry Pop cu propriile senzaţii stârnite de muzica Oliver.



Andreea Guci
PR Manager
0722 69 51 51

Rezervari concert in Green Hours: 0722 234 356; office@greenhours.ro

Despre DIAS SERVICE COMPANY

Oliver, este trupa ce aduce muzica şi poezia aproape de public printr-o combinaţie de energie, romantism şi subtilitate. Oliver, nu-ţi serveste muzica pe tava, ci te lasă pe tine să o găseşti pe undeva pe scenă, printr-o feerie de lumini. Oliver a luat fiinţă în 2005, având în componenţă patru muzicieni experimentaţi: Doru Puşcaşu – voce, chitară şi pian, Mircea Moroianu - chitară, Horia Gridan – bas şi Răzvan Rizea – tobe.

Participare: Intrare libera