Legendele dansului, la Întâlnirile JTI

Locul desfasurarii: Teatrul Naţional

Organizator: Fundaţia Art Production

Legendele dansului, la Întâlnirile JTI

Mats Ek , va prezenta pe 7 și 8 octombrie, la Teatrul Național București, în cadrul Întâlnirilor JTI, două lucrări coregrafice extraordinare, alături de soția și muza sa, Ana Laguna.Mats Ek este laureat al Premiului Europa pentru Teatru, care îi va fi decernat pe 26 aprilie, la Craiova. Acest premiu reprezintă cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, fiind acordat personalităţilor sau intituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale în înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor. Castigatorul a fost desemnat pentru întregul său parcurs artistic, dintre personalităţile de prim-plan ale teatrului internaţional.

Mats Ek a mai fost prezent la Întâlnirile JTI în 2005, in calitate de coregraf al Cullberg Ballet, cu trei lucrări antologice- Aluminium, creație proprie, Empty House și Negro con Flores, ambele semnate de Johan Inger-, foarte apreciate la momentul respectiv de public, presa de specialitate și critică.

La ediția din 2016 a Întâlnirilor JTI, alături de Mats Ek și Ana Laguna, vor dansa alte două nume legendare, Susanne Linke și Dominique Mercy. Cei patru artiști, selectați de coregraful Daniele Cipriani, vor interpreta o gală originală ( Quartet Gala ), demonstrând că în pofida trecerii anilor, sau poate chiar din acest motiv, dansatorii maturi sunt izvor nesecat de experiența, emoții, înțelepciune, profunzime.

Ek (70 ani) va interpreta împreună cu Ana Laguna (61 ani), Cartoful și Amintirea, oferind publicului ocazia intr-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia” și rara șansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând. Împreună, cei doi artiști emană o energie puternică, iar chimia dintre ei este de-a dreptul palpabilă.„Cartof este un dialog al unui cuplu cu vechime. O privire ludică și morocănoasă către „chinul” de a conviețui, plin de contraste, bine conceput în drama sa puternică și presărat cu accese de umor pătrunzător. Amintire (…) prezintă fragmente din viața de zi cu zi a echipei formate din soț și soție, lăsând pe seama dansului puterea de a sugera amplitudinea cuvintelor nerostite, care leagă două ființe umane, pășind pe aceeași cărare a călătoriei lor existențiale” (Leonetta Bentivoglio, critic de artă teatrală).

Dominique Mercy (65 ani), celebru interpret al Pinei Bausch, va duce publicul în atmosfera specifică Teatrului Bausch, interpretând solo-ul Băiatul acela cu ziarele (That Paper Boy), în coregrafia lui Paschal Merighi.Dansatoarea și coregrafa de origine germană recunoscută la nivel internațional, Susanne Linke (71 ani) va interpreta Un Solo pierdut...Cu salutări către Dore (A Lost Solo...With Greeting To Dore) realizată în 2014 și bazată pe versiunea explozivă a fascinantei creații Sarbatoarea Primăverii (The Rite of Spring), de Igor Stravinsky.

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company.Evenimentul este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Vă așteptăm la Întâlnirile JTI!

Biletele se găsesc la Agenția Teatrului Național București, în rețeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

JTI este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. Având sediul central la Geneva, Elveția, JTI are circa 26.000 de angajați și operațiuni în peste 120 de țări. Compania susține instituții cum ar fi Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, Muzeul Teatrului La Scala din Milano, Muzeul Luvru din Paris sau Centrul Artelor din Kuala Lumpur. În România, JTI sponsorizează, de mai bine de 20 de ani, unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, TIFF, Festivalul de film Comedy Cluj, turneele naționale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor, proiectele Gigi Căciuleanu Romania Dance Company etc.

Despre FUNDATIA ART PRODUCTION

Fundatia ART PRODUCTION a fost constituita in anul 2002, fiind atestata de catre Ministerul Culturii pentru impresariere, productii de spectacole, productii evenimente speciale, concerte, emisiuni de radio si televiziune, etc.

Confirmare pana la data: 8 October 2016

Participare: Taxa de participare