Lansare Oceanul de la capătul aleii, de Neil Gaiman

Locul desfasurarii: Libraria Bastilia - Librarium

Organizator: Editura Art

Lansare Oceanul de la capătul aleii, de Neil Gaiman

Marți, 18 iunie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia din București, Editura Paladin vă invită la lansarea ediției în limba română a romanului lui Neil Gaiman , Oceanul de la capătul aleii .

Romanul este prima apariție din Seria de autor Gaiman a editurii. Lansarea cărţii Oceanul de la capătul aleii este unul dintre cele mai importante evenimente F&SF din întreaga lume, desfăşurându-se concomitent – în data de 18 iunie – în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie şi, graţie Editurii Paladin, în România. Evenimentul va fi moderat de coordonatorul seriilor F&SF de la Editura Paladin, Michael Haulică. Invitaţi: Simona Kessler (agent literar) și Bogdan Alexandru Stănescu (scriitor, critic, editor).

_________________________________________________________

Oceanul de la capătul aleii începe cu o sinucidere. Coincidență sau nu, acest fapt declanșează revenirea la viață a unei ființe dintr-o altă lume, o întruchipare a răului, care pune stăpânire pe familia puștiului de șapte ani. În ajutorul familiei intervin cele trei locatare de la ferma Hempstock. Cea mai în vîrstă spune că își aminteșete de Big Bang, cea mai tînără pretinde că iazul de la capătul aleii este un ocean. Și toate vorbesc cea dintâi limbă, limba creației, în care orice spui devine real.

Neil Gaiman ne spune, cu același har de povestitor cu care ne-a obișnuit, o poveste despre fantasmele copilăriei, despre realitatea paralelă a copilăriei, despre adulții care nu sunt adulți decât pe dinafară, despre eternitatea copilăriei. Un roman pe care toți fanii autorului britanic l-au așteptat timp de opt ani.

Despre GRUPUL EDITORIAL ART S.R.L.

Grupul Editorial ART s-a distins printr-o atenție deosebită acordată atât calității literare, cât și designului cărților pe care le-a editat. Cu un portofoliu de mai bine de 1000 de titluri, Grupul Editorial ART se află în topul editurilor din România, până în prezent fiind dezvoltate șase imprinturi majore dedicate unor categorii de public diferite.

Confirmare pana la data: 13 iunie 2013

Participare: Intrare libera

Parteneri media eveniment:
  • Radio Guerrilla Radio Guerrilla