Seminar “Cum sa scrii o propunere competitiva pentru Programul HORIZON 2020”

Locul desfasurarii: Biblioteca Universitatii Politehnica din Bucuresti, Sala 2.1, etaj 2

Organizator: RARMA, Hyperion Ltd., UEFISCDI

Asociația Managerilor și Adinistratorilor de Cercetare din România (RARMA), Hyperion Ltd, Irlanda, in colaborare cu Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI), organizează seminarul “Cum să scrii o propunere competitivă pentru Programul HORIZON 2020”, în data de 11 iulie 2014.

Scopul seminarului constă în pregătirea cercetătorilor, managerilor de cercetare și a altor persoane interesate din ONG-uri, în vederea elaborării de propuneri profesionale și competitive pentru Programul European de Cercetare, HORIZON 2020.

Seminarul este susținut de Trainer Dr. Sean McCarthy (www.hyperion.ie). In 2007 si 2008 Dr.Sean McCarthy a sustinut seminarii in Bucuresti si Timisoara pentru Programul Cadru 7 al Comisiei Europene,  unde au participat peste 200 de persoane.

Seminarul este structurat astfel încât prezintă relevanța Programului European de Cercetare HORIZON 2020 pentru politicile UE, cele mai frecvente problemele întâlnite în elaborarea propunerilor de proiecte, precum și criteriile de succes ale acestora, inclusiv parte practică de scriere propuneri de proiecte.

Seminarul este structurat pe 7 module. Seminarul va fi susținut în limba engleză și se va asigura traduce simultană. Participanții la seminar vor primi certificate de participare.

Pentru mai multe detalii și înregistrarea la seminar, accesați pagina web dedicată evenimentului www.rarma.ro

Secretariat seminar: Tel: +40 21 30 71 910 Fax: +40 21 30 71 911 E-mail: office@rarma.ro

Despre ASOCIATIA ROMANA A MANAGERILOR SI ADMINISTRATORILOR DE CERCETARE

Seminarul va fi sustinut in limba engleza si in functie de solicitarile participantilor se va asigura traducere simultana.
Cursantii la seminar vor primi certificate de participare.
Inregistrarea la seminar se face numai online prin completarea formularului la http://www.rarma.ro/fp7.html.

Confirmare pana la data: 11 iulie 2014

Participare: Taxa de participare