Timbrele româneşti spun povestea unui ţinut de vis, Dobrogea

BUCURESTI - 17 septembrie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Media / Publicitate, Turism

Există în România un ținut de o deosebită frumusețe, cu rădăcini adânci în istorie , cu dealuri, coline și munți vechi ale căror vârfuri au fost netezite de trecerea timpului, Dobrogea . Acest ținut molcom, unde civilizația se împletește cu natura într-un echilibru fragil, unde culturi și etnii diverse și-au îmbinat specificul pentru a crea un spațiu unic în lume, reprezintă tematica celei mai recente emisiuni de mărci poștale.

Timbrele româneşti spun povestea unui ţinut de vis, Dobrogea

Purtând numele Descoperiți România, Dobrogea, emisiunea filatelică face o incursiune în trecutul bogat al acestei regiuni, promovând frumusețea naturală și vitalitatea ținutului dobrogean, culminând cu o invitație prin timbre adresată tuturor iubitorilor de frumos, de a vizita, studia și cunoaște aceste meleaguri puternic ancorate în valoroasele repere ale trecutului românilor.  

Cele patru mărci poștale ale proiectului ne poartă prin istoria, spiritualitatea și bogăția naturală a Dobrogei.

Situată în sudul județului Constanța, pe teritoriul localității Adamclisi, cetatea Tropaeum Traiani expune privirii faimosul monument triumfal cu același nume, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei.

Ruinele fortăreței medievale Enisala , ce veghează asupra lacurilor Razim și Babadag, sunt înfățișate pe marca poștală cu valoarea nominală de 4,70 lei.

Dobrogea este la rândul ei o regiune încărcată de spiritualitate , timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei ilustrând un lăcaș de importanță majoră pentru creștinismul românesc, Peștera Sfântul Apostol Andrei.

Ținutul Dobrogei se remarcă și printr-o bogăție naturală, recunoscută pe plan internațional, și reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei: Delta Dunării, a doua deltă ca mărime din Europa, formată acum aproximativ 6.500 ani. Rolul central pe care Delta Dunării îl joacă în ciclul de viață al mai multor specii, fiind un refugiu critic pentru păsări amenințate la nivel global, face din acest biom unul unic în lume, asupra căruia s-au concentrat eforturi internaționale de conservare, delta fiind declarată Rezervație a biosferei.

Cele patru timbre sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 de exemplare şi echipat cu blocul emisiunii si plicul “prima zi”, având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Începând cu ziua de vineri, 18 septembrie 2015, emisiunea de mărci poştale Descoperiți România, Dobrogea va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Romfilatelia aduce mulțumiri Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea și fotografilor George Avanu și Helmut Ignat pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/timbrele-romanesti-spun-povestea-unui-tinut-de-vis-dobrogea