Târg de Paşte, ediţia a III – a

Locul desfasurarii: Galeria Real 1

Organizator: Professional Advertising & Events

Târg de Paşte, ediţia a III – a

• Professional Advertising  & Events  va organiza în perioada 30 Aprilie – 4 Mai 2013,  Târgul de Paște , la  Galeria Real 1 din Oradea (Calea Aradului).  Evenimentul reunește expozanţi din România şi Ungaria, care vor aduce spre prezentare, degustare şi vânzare, produse tradiționale de Paște.

• Firmele  expozante vor prezenta timp de 5 zile multe bunătăţi, de la dulciuri, dulceţuri sau miere, până la diferite tipuri de brânză şi preparate din carne, tradiționalii cozonaci, prăjiturile de casă şi bineînţeles, băuturi tradiţionale precum  renumita pălinca de Bihor, dar și vinuri de cramă. Nu vor lipsi nici meșterii populari, care vor aduce cu ei tradițiile pascale – ouăle încondeiate, costumele  populare, handmadeuri, tablouri, ceramică, vase din sticlă, bijuterii și accesorii.  Produsele bio şi eco, cosmeticele, decorațiunile și cadourile pentru Paște vor fi şi ele la mare căutare.

• Evenimentul se adresează publicului larg interesat de reduceri la produsele tradiționale pentru masa de Paște, celor dornici de gustarea unor produse de origine și calitate 100% românească, cât și celor care doresc să cunoască tradițiile și obiceiurile pascale din Bihor.

 

Program de vizitare:

     30 Aprilie –  4 Mai   2013,  Ma  -  V : 09.00 – 20.00,  S : 09.00 – 18.00

Intrarea este gratuită!

 

      Promovare și beneficii:

- logistică (mese, scaune, coș de gunoi,  etc) oferite de organizator;- campanie de promovare radio pentru asigurarea vizitatorilor;- traficul zilnic din cadrul Galeriei  Real – peste 45.000 de vizitatori ;- afișe târg la intrarea în galerie, dar și afișe stradale;- pliante împărțite în zonele aglomerate din Oradea;- invitații pe e-mail la toată baza de date a firmei ;- promovarea prin presa scrisă, prin partenerii media și mass media locală;- promovarea pe internet :  www.publicitate-evenimente.ro, pe site-urile de socializare   ( facebook, twitter, etc) și de promovare evenimente – vinsieu.ro, baboom.ro, evenim.ro, youtube, etc;- foto și video HD oferite de organizator pe perioada târgului;

- electricitate și internet wirelles gratuit pe perioada târgului.

 

     Pentru detalii și înscrieri:

Loredana Curiac

Organizator Târguri și ExpozițiiSC Professional Advertising & Events SRL

Contact:Telefon : 0754. 474 791Email: office@publicitate-evenimente.roWebsite: www.publicitate-evenimente.ro

Despre SC PROFESSIONAL ADVERTISING AND EVENTS SRL

Organizari targuri, expozitii, festivaluri si evenimente; publicitate in media local si national, radio si TV; productie materiale publicitare si promotionale personalizate: banner, roll-up, flyere, etc.; distributie si hostess materiale publicitare.

Confirmare pana la data: 30 April 2013

Participare: Intrare libera