Seara de blues cu AG Weinberger la Hard Rock Cafe

Locul desfasurarii: Hard Rock Cafe, Kiseleff 32

Organizator: Hard Rock Cafe Bucuresti

Seara de blues cu AG Weinberger la Hard Rock Cafe


Seara de blues cu AG Weinberger la Hard Rock Cafe
- Luni, 16 martie, de la 20:30 -


Blues Alive, cea de-a patra sesiune de blues a serilor Blue Monday, il va
readuce scena Hard Rock Cafe pe cel pe care BB King il numea, in urma cu
cativa ani, „ un chitarist foarte bun si dinamic” – AG Weinberger.
Alaturi de Vlad Spatar ( bass ), Miki Orban ( tobe ) si Sorin Petrila (
chitara ), blues-ul va prinde viata in interpretarea celui care este,
poate, cel mai cunoscut chitarist roman peste hotare si, deopotriva, un
adevarat promotor al blues-ului american in Romania.

Chitarist, vocalist, interpret la muzicuta, producator si realizator de
emisiuni radio, producator de albume, initiator al miscarii de cluburi si
fondator al fundatiei BlueSylvania, AG Weinberger poate fi considerat, pe
buna dreptate, unul dintre cei mai implicati artisti in promovarea muzicii
de calitate. Este motivul pentru care entuziasmul cu care s-a alaturat
proiectului Blue Monday nu a fost deloc surprinzator. Sesiunea de
blues&jazz pe care Hard Rock Cafe a initiat-o pentru iubitorii de gen nu a
facut decat sa-i dea artistului inca o sansa de a demonstra ca acest gen
de muzica, inca viu si in continua schimbare, se adreseaza tuturor
varstelor si categoriilor sociale, avand ”harul de a te binedispune prin
sinceritate si mesajul direct cu care te rasfata”.

Intr-o continua cautare de adepti ai blues-ului, AG Weinberger le vorbeste
fanilor sai despre bucuria de a lua parte la promovarea muzicii de
calitate in randul tinerelor generatii:

1. Cum vi s-a parut ideea unor seri de Blues&Jazz intr-un restaurant
devenit celebru datorita muzicii rock, si intr-o capitala nu foarte
familiarizata cu acest gen muzical?

Excelenta! Orice posibilitate care ne da sansa de a ne prezenta publicului
este o binecuvintare. Invitatia venita din partea Hard Rock Cafe, dar si
din cea a prietenului si colegului meu Mihai Godoroja ma onoreaza si ma
incanta. Am raspuns imediat afirmativ.

2. Cum ati simtit reactia publicului la Gala Blue Monday?

Eu am stiut in adancul meu ca acest pariu este unul castigator, de la bun
inceput. A fost minunat sa vad interesul si caldura cu care am fost
primiti cu totii de catre public. Ma simteam ca in culisele editiilor din
anii '80 ale Festivalului de Jazz de la Sibiu. A fost extraordinar sa stai
in aceeasi cabina cu Johnny, Marius, Alin, „Mosu” si sa asculti povestile
lor nesecate si pline de spirit...

3. Va veti tine de promisiunea facuta pe scena Hard Rock Cafe cu ocazia
Galei Blue Monday, aceea de a lansa un album alaturi de Johnny Raducanu?

Mi-as dori foarte mult acest lucru. Ar fi un document si o sursa de
inspiratie pentru multi dintre noi. Cu toate ca Johnny a lansat aceasta
ipoteza pe scena, noi doar in cabina vorbeam despre asta. Ma gandesc
foarte serios la idee...

4. Stim ca in Las Vegas ati cantat, cu regularitate, in Hard Rock Cafe-ul
local. Cum era atmosfera de acolo, comparativ cu cea de aici?

Da... lucram intr-o formatie care era gazda asa-ziselor ‚open mikes’ in
fiecare marti la ‚The Joint’, localul unde se tin concertele in Hard Rock
Hotel & Casino Las Vegas. Dupa o perioada scurta ne-am mutat in House Of
Blues de la Mandaly Bay Casino, iar intr-un final ne-am stabilit la Blue
Note da la Alladin.

Hard Rock Cafe-ul din Bucuresti nu se deosebeste cu absolut nimic de
celelalte restaurante din retea. Dinamismul, mobilierul, zambetul,
gusturile, paharele, memorabiliile, atmosfera sunt la fel... In Vegas mai
exista, in plus, un casino care este „the real money machine” acolo.

5. Ce ne puteti dezvalui din programul concertului de luni, de la Blue
Monday?

Eu niciodata nu am un playlist pregatit. La concertele mele exista o suma
de lucruri neprevazute care vor determina lista pieselor. Publicul
participa la show-ul unui chitarist care se foloseste de anumite situatii
muzicale (piese) pentru a se dizolva in surprizele create de acesti
factori neprevazuti... Tocmai asta este ineditul si irepetabilul la
concertele mele.



StreetwsiePR

Despre STREETWISE PR

-//-

Cu peste 150 de restaurante, hoteluri si casino-uri in 48 de tari, Hard
Rock International este unul dintre cele mai cunoscute branduri
internationale din lume. Pornind de la chitara lui Eric Clapton, Hard Rock
a ajuns detinatorul celei mai marii colectii de memorabilia, in locatiile
sale fiind expuse peste 70.000 de obiecte donate de marile legende ale
muzicii internationale. Hard Rock este de asemenea celebru pentru linia sa
vestimentara si accesoriile de colectie pe care le comercializeaza, cat si
pentru concertele live pe care le gazduieste. Pentru mai multe detalii,
accesati: www.hardrock.com .

Participare: Intrare libera