Seminar TOPEX: "Soluţii eficiente de comunicaţii prin VoIP pentru Segmentul SMB şi Enterprise"

Locul desfasurarii: JW Marriott, Sala Galati

Organizator: TOPEX

Seminar TOPEX:

În actualul climat de business, suntem martorii unei schimbări fundamentale în modul în care examinăm şi tratăm fiecare decizie de dezvoltare. Schimbarea trebuie să fie în aceeaşi direcţie cu noile obiective definite pentru situaţii de incertitudine. Investiţiile în comunicaţiile IP, datorită beneficiilor pe care le aduc, rămân însă în topul priorităţilor şi în aceste condiţii.
Seminarul TOPEX îşi propune să evidenţieze avantajele aduse de tehnologia VoIP în soluţiile de telefonie TOPEX, răspunzând nevoilor şi provocărilor din sectorul afacerilor mici şi mijlocii.
Seminarul va aborda teme de actualitate oferind exemple de soluţii pentru reducerea costurilor ce răspund cerinţelor oricărei companii. Controlul informaţiei devine un instrument în avantajul utilizatorului care poate controla direcţia apelului telefonic, email-urile, mesajele de tip voce şi fax cu avantaj în creşterea comunicării.
Cu siguranţă IP este tehnologia viitorului pregătită pentru furnizarea tuturor serviciilor de comunicaţii, iar seminarul TOPEX va prezenta detalii despre modul în care o afacere poate fi mai profitabilă utilizând centrala telefonică IP TOPEX VoisTel. Acest echipament oferă funcţionalităţi şi servicii PBX complete şi îmbunătăţeşte comunicaţiile întreprinderii cu noi aplicaţii datorită infrastructurii IP. Pe lângă caracteristicile unui IP PBX clasic, echipamentul TOPEX încorporează şi cartele GSM pentru convergenţa cu reţelele mobile. Echipamentul suportă interfeţe ISDN PRI (E1) sau ISDN-BRI şi VoIP împreună cu canale GSM/3G. Modularitatea hardware şi software permite companiei să creeze propria soluţie în concordanţă cu necesităţile proprii. Prin intermediul plăcilor GSM/UMTS integrate, toate apelurile pot fi administrate într-un mod eficient, oferind posibilitatea convergenţei între toate tipurile de reţele în propriul sistem de comunicaţii: PSTN, IP şi mobil.
Investiţia într-o centrală telefonică IP are sens nu doar pentru companiile noi pe piaţă ce achiziţionează un sistem de telefonie dar şi pentru companiile care deţin deja o centrală telefonică. O astfel de centrală IP permite reducerea semnificativă a costurilor în management dar şi controlul costurilor pentru apeluri astfel încât, trecerea pe un sistem de telefonie IP ar trebui să fie alegerea fiecărei companii.
Telefonia IP oferă o platformă cuprinzătoare pentru unificarea oricărui aspect al comunicării, asigurând afacerii o integrare mai largă între sistemele şi echipamentele utilizatorilor, un management mai bun din punct de vedere al interacţiunilor multimedia, sporind mobilitatea forţei de lucru şi chiar securitatea.
Evenimentul va avea loc în data de 4 martie 2009 la Hotel JW Marriott, sala Galaţi, între orele 9:30 – 14:30.
Pentru a afla mai multe informaţii despre cum puteţi beneficia de soluţiile TOPEX, pentru a realiza o reducere substanţială a costurilor apelurilor dumneavoastră, vă invităm să vă înregistraţi la evenimentul nostru accesând link-ul următor: http://www.topex.ro/ro/special_offers.
De asemenea puteţi trimite feedback-ul dumneavoastră privind subiectul propus la adresa de e-mail pr@topex.ro. Tot la această adresă puteţi solicita programul complet al evenimentului.
Despre TOPEX:
TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Portofoliul său de produse include: Softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.



Doriana Popescu
PR Manager
Tel: +40-21/4083924;
Fax: +40-21/4083909;

Despre ROHDE & SCHWARZ TOPEX S.A.

Rohde & Schwarz Topex SA, o filială a companiei Rohde & Schwarz, este printre cele mai inovatoare companii europene producătoare de echipamente de telecomunicaţii, oferind o gamă largă de aplicaţii telecom. Compania are peste 20 ani de experiență în cercetarea, dezvoltarea și producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Participare: Intrare libera