Icoana bizantină – tradiție și modernitate. Atelier deschis, masă rotundă, expoziție

Locul desfasurarii: Palatele Brancovenesti Mogosoaia

Organizator: Libraria Bizantina, Alexandru Coman

Icoana bizantină – tradiție și modernitate. Atelier deschis, masă rotundă, expoziție

 

 

 

În perioada 6 – 8 noiembrie 2012, în cadrul Complexului Muzeal „Palatele Brâncovenești Mogoșoaia”, va avea loc workshop-ul intitulat “Icoana bizantină – tradiție și modernitate”, o inițiativă a Grupului Eikona.

 

Scopul acestui eveniment este acela de a recupera și consolida tradiția est-europeană a icoanei bizantine și de a o afirma în actualul context european.

Pe parcursul celor trei zile, invitații vor realiza câte o icoană de dimensiuni medii - 80cm / 70cm -, o compoziție înscrisă în aria tematică Vederea lui Dumnezeu, într-o tehnică la alegere. Programul de lucru va fi de marți 6 noiembrie, până joi 8 noiembrie, zilnic între orele 9.00 – 13.00 și 15.00 – 19.00. Publicul va avea acces pe toată durata manifestării în spațiul central de expunere al Complexului Muzeal Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, dedicat acestei acțiuni.

 

Vernisajul, care va cuprinde atât lucrările realizate în cadrul workshop-ului, cât și alte două lucrări ale fiecărui participant, va avea loc vineri, 9 noiembrie, ora 18.00.

Tot vineri, 9 noiembrie, între orele 10.00 – 13.00, în cadrul unei mese rotunde, participanților li se va oferi ocazia să-și expună punctul de vedere cu privire la tema simpozionului, Icoana bizantină – tradiție și modernitate. La discuțiile ulterioare pot paticipa și audienții.

 

Grupul Eikona (www.eikona.ws) s-a constituit în anul 2009, cu scopul de a face cunoscută pictura bisericească de stil bizantin, fiind alcătuit din unsprezece cadre universitare care predau pictură bisericească în universităţi din Bulgaria, Grecia, România, Rusia, Serbia, Macedonia și SUA. Grupul a inițiat și a organizat în plan internațional un spectru larg de manifestări: ateliere deschise, simpozioane, cursuri, expoziţii, conferinţe. Varietatea formală asigurată de diferitele abordări ale membrilor Grupului Eikona ajută la înţelegerea creativităţii specifice limbajului iconic şi la aprofundarea picturii bisericeşti bizantine contemporane. Vizibilitatea internațională de care se bucură Grupul Eikona, precum și capacitatea fiecărui membru de a disemina în mod direct informațiile și materialele rezultate în mediile universitare, califică evenimentul ca fiind unul de impact.

 

Confirmare pana la data: 1 noiembrie 2012

Participare: Intrare libera