Comuna Marginea a finalizat proiectul privind organizarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor.

Marginea - 13 mai 2010

Comunicat tip General in Administratie Publica

Proiectul „Organizarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor menajere şi reciclabile din zona Marginea, judeţul Suceava”, finanţat prin programul Phare CES 2005, componenta de deşeuri, implementat de Comuna Marginea ca beneficiar, a fost finalizat.

Implementarea s-a realizat pe parcursul a doi ani, iar valoarea totală a investiţiei este de 440.570 euro, din care 396.378 euro reprezintă fonduri europene. 'Proiectul a fost o adevărată provocare, un test pentru echipa de implementare constituită la nivelul Primăriei Marginea, iar la final suntem încrezători ca localitatea Marginea va deveni un loc mai atractiv pentru a trăi, a munci, a investi dar şi a petrece timpul liber”, declară d-na Carmen Mihalescu, managerul de proiect din cadrul Primăriei Marginea.

Scopul proiectului a fost atins prin înfiinţarea, dotarea corespunzătoare şi licenţierea Serviciului Public de Salubritate din comuna Marginea, judeţul Suceava, care funcţionează şi incepe să producă efecte la nivelul zonei Marginea.
Au fost create condiţiile de stimulare şi dezvoltare a colectării selective a deşeurilor, cu valorificarea fracţiilor reciclabile şi reducerea cantităţii de deseuri menajere depozitate. Funcţionarea investiţiei realizată în cadrul proiectului va conduce pe termen mediu şi lung la ecologizarea şi creşterea atractivităţii zonei Marginea.

Grupurile ţintă vizate în cadrul proiectului beneficiază de un sistem de colectare a deşeurilor performant şi funcţional, care va conduce la creşterea calităţii vieţii şi protejarea mediului înconjurător.

Beneficiarii proiectului, respectiv locuitorii comunei Marginea, agenţii economici şi instituţiile publice cu activitate pe teritoriul comunei Marginea şi turiştii care vizitează zona sunt deja factori activi în activitatea de colectare selectivă a deşeurilor, constituind motorul de buna funcţionare a investiţiei.

Vineri 15 mai 2010, ora 11.00, la sediul Primăriei Comunei Marginea va avea loc conferința de presă organizată cu ocazia finalizării proiectului mai sus menționat.

Prin acest proiect s-au realizat următoarele investiții majore pentru comunitate:
-Achiziționarea a 2 autogunoiere compactoare, noi, identice;
-Înființarea și asigurarea funcționalității operaționale și legale a Serviciului Public de Salubritate Marginea;
-Crearea a 8 noi locuri de muncă prin angajări în cadrul Serviciului Public de Salubritate Marginea.
-Achiziționarea și amplasare a 2065 europubele de plastic cu capacitate de 240 litri, a 350 de containere metalice cu capacitate de 1100 litri şi 30.000 saci de plastic cu capacitate de 110 litri pentru deşeurile menajere;
-Derularea unei campanii ample de promovare și informare cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor menajere și reciclabile în cadrul comunității locale;
-Încheierea a 1800 contracte de salubritate cu cetățenii și agenții economice din comuna Marginea;
-Asigurarea funcționalității sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile și menajere în zona Marginea, județul Suceava.

După încetarea primirii asistenței financiare din cadrul Programului PHARE CES 2005, componenta deșeuri, beneficiarul va continua implementarea acestui proiect prin:
-Derularea de campanii constante de promovare și informare privind sistemul de colectare selectivă în cadrul comunității locale;
-Extinderea sistemului de colectare și către comunitățile învecinate Comunei Marginea;
-Creșterea numărului de contracte de salubritate cu cetățenii din Comuna Marginea.

Despre CERC Iasi

Comuna Marginea este situata in judetul Suceava, la cativa kilometri de Municipiul Radauti.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactaţi pe D-na Carmen Mihalescu de la Primăria Comunei Marginea, telefon/fax: 0230 / 416 203, e-mail: margineaprimaria@yahoo.com.
margineaprimaria@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cerc-iasi/comuna-marginea-a-finalizat-proiectul-privind-organizarea-sistemului-de-colectare-selectiva-a-deseurilor-