Aloe Vera - beneficii și proprietăți

BUCURESTI - 18 aprilie 2019

Comunicat tip Produse / Servicii in Retail

Aloe Vera este una dintre cele mai cunoscute plante din întreaga lume, iar conform credinței populare, ea este numită planta-minune, panaceu pentru tratarea aproape a oricărei afecțiuni. Multitudinea produselor ce se găsesc pe piață, cu extracte de Aloe Vera, reclamele frecvente și studiile oficiale care au fost efectuate asupra acestei plante au reușit să genereze o foarte mare încredere în beneficiile pe care le poate aduce. În spatele imaginii modeste afișate de frunzele acestei plante exotice este ascuns un adevărat laborator în miniatură, care oferă nu doar îmbunătățirea stării de sănătate, ci și soluții eficiente pentru diverse probleme.

biosano.ro

biosano.ro

Supranumită și „elixirul tinereții”, Aloe Vera este o plantă cu multiple utilizări în medicina alternativă, precum și în cosmetică. Vechii egipteni o considerau planta nemuririi și o așezau printre darurile funerare ce urmau să fie înmormântate alături de faraoni pentru a asigura sănătatea acestora chiar și după moarte.

Sucul de Aloe Vera

De-a lungul timpului, specialiștii au găsit diverse metode prin care să pună la dispoziție rețete ce au la bază Aloe Vera. Cea mai accesibilă și benefică, utilizată și în prezent este varianta reprezentată de sucul de Aloe Vera, care este realizat în varii combinații și nu este destinat doar uzului intern, ci și celui extern.

Magazinul online Biosano.ro, specializat în vânzarea produselor naturale și sănătoase, realizate în mod special pentru îmbunătățirea sănătății și redării stării de bine prezintă în rândurile următoare care sunt proprietățile cele mai importante oferite de consumul de Aloe Vera. Acesta este un supliment alimentar, se prezintă sub formă lichidă și este produs din suc 100% din frunze de aloe.

Printre principlalele sale acțiuni se numără cele la nivel digestiv, reglând tranzitul intestinal, îmbunătățind digestia și curățând colonul. Nivelul ridicat de apă și fibre conținut de această plantă asigură un efect laxativ ușor, menit a stimula tranzitul intestinal.

Agenții activi din Aloe Vera contribuie la eliminarea toxinelor acumulate în sânge, atât la nivelul ficatului, cât și al rinichilor. Un consum moderat de suc de Aloe Vera previne deteriorarea celulelor, precum și afecțiunile cronice care au fost asociate toxicității din sânge. Efectele sale de detoxifiere sunt extrem de eficiente și atunci când vine vorba de slăbit, ceea ce îl recomandă înainte de începerea unei diete, deoarece acționează ca un agent detoxifiant natural, reușind să elimine toxinele care afectează sistemul digestiv și metabolismul.

De asemenea, sucul de Aloe Vera este foarte hrănitor. O doză destul de mică este considerată ideală în combaterea și prevenirea unor carențe nutriționale, întrucât conține vitamine esențiale (complexul B, Vitamina A, Vitamina C și Vitamina E) și minerale (calciu, magneziu, sodiu, fier, zinc, potasiu). Acest conținut bogat din punct de vedere nutritiv garantează întărirea sistemului imunitar, în special în perioadele mai sensibile.

Sucul de Aloe Vera prezintă și un efect cicatrizant, ceea ce îl face ideal pentru utilizarea sa la nivel extern, în caz de iritații sau răni. Dezinfectează și cicatrizează cu succes, putând fi folosit pentru tratarea acneei, căderii părului, celulitei și calmarea arsurilor solare, precum și în igiena orală.

 

În cadrul magazinului Biosano.ro , persoanele interesate vor descoperi o gamă bogată de produse naturale realizate pe bază de Aloe Vera, destinate atât uzului intern, cât și extern. Sucul de Aloe Vera este un supliment natural format din suc de frunze de aloe și produs cu ajutorul extracției de apă.