Turism gourmet in Transilvania- din septembrie, un pachet cu vanatoare de trufe si curs de gatit

BUCURESTI - 19 septembrie 2011

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment, Afaceri, Turism

Société Gourmet si Copsamare Guesthouses anunta un pachet gourmet de weekend in premiera pentru Romania. Alaturi de chef-ul german Daniel Wendorf, vanatorul de trufe Cornel Stanciu si gazdele din satul saxon, oaspetii vor petrece un weekend exclusivist de initiere in tainele "diamantelor negre".

Gourmet Truffle Weekend

Gourmet Truffle Weekend

Copsa Mare este un sat saxon authentic, situat la numai 2 km. distanta de faimosul Biertan, inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Se afla in centrul trunghiului format de orasele istorice: Brasov, Sighisoara si Sibiu. Aceasta parte a tarii este cunoscuta pentru bisericile fortificate, peisajele neatinse si cultura bogata in traditii. 

Copsamare Guesthouses sunt cateva case atent restaurate conform arhitecturii traditionale, cu materiale si oameni din zona de catre un cuplu de italieni totalmente indragostiti de ceea ce ei numesc "Toscana Romaniei". Nici urma de termopan sau culori ce nu fac parte din traditia saxona, iar rezultatul este de o frumusete uimitoare.

Vanatoarea de trufe este o calatorie initiatica cu vanator si caini, pe parcursul careia oaspetii vor descoperi totul despre aceasta apreciata gema culinara. Ce sunt, unde se gasesc si cand, cum se descopera si culeg si ce au atat de special cainii trufari.

La cursul de gatit, chef Wendorf va astepta sa aduceti inapoi acasa roadele vanatorii pentru a le putea folosi mai departe in meniul gourmet complet pe care il veti prepara impreuna. Veti afla multe picanterii despre trufa ca si condiment in bucataria la cel mai inalt nivel, cum arata o trufa de calitate, despre tipuri de trufe si mancaruri inobilate cu aceasta pretioasa ciuperca. 

Pachetul de weekend contine: 2 nopti cazare cu mic dejun in Copsamare Guesthouses; doua cine; un pranz; vanatoare de trufe cu vanator si caini dresati; curs de gatit cu trufe alaturi de chef-ul german Wendorf; cina cu trufe si asociere de vinuri.

Pachetul este valabil numai pentru grupuri. Perioada: septembrie 2011 - decembrie 2011. Preturile pornesc de la 254 Eur/persoana.

Informatii si rezervari: info@societegourmet.ro: +40 721 223 385 

Copsamare Guesthouses: http://www.copsamare.ro

Despre Société Gourmet

Société Gourmet COOKING CLASSES &more..®

Cursuri de gatit cu chef Daniel Wendorf; Corporate Team Cooking® (in & outside Bucharest); Team building multi-atelier® (atelier cooking, degustare de vinuri, atelier ciocolata, degustare de ceai, vanatoare de trufe)
http://www.societegourmet.ro
http://www.facebook.com/SG.CookingClasses

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ichim-raluca-pfa1/turism-gourmet-in-transilvania-din-septembrie-un-pachet-cu-vanatoare-de-trufe-si-curs-de-gatit