-
BUCURESTI - 17 decembrie 2021
O optiune inedita, preferata de un public tot mai vast, este lanterna led. Acest tip nou de lanterna care are ca sursa de lumina ledurile, se evidentiaza prin luminozitatea puternica pe care o ofera. Totodata vine la pachet cu avantaje precum consumul redus de energie electrica, dar si o durata extinsa de viata. Unii o prefera datorita dimensiunilor sale mici, ceea ce o face ideala pentru iluminatul portabil.
comunicatul de presa
-
Timisoara - 15 decembrie 2021
● Premieră la Timișoara: Fundația Comunitară Timișoara în parteneriat cu ZF Group anunță lansarea programului de finanțare ERA ZERO . Zero Accidente . Zero Emisii . Fondul a fost lansat la Timișoara, iar în anii ce urmează va fi dezvoltat și în alte locații din România în care ZF Group activează.
● Consultările realizate cu timișorenii și specialiștii au vizat identificarea principalelor provocări cu care Timișoara se confruntă, dar și resursele de care dispune în domeniul mobilității urbane. Rezultatele consultărilor au fost prezentate în cadrul evenimentului de lansare a fondului.
● Începând cu anul 2022 vor putea aplica pentru finanțare echipe interdisciplinare care dezvoltă proiecte generatoare de soluții în mobilitate urbană pentru comunitatea timișoreană.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
fundatia comunitara timisoara, zf tech center, mobilitate urbana, era zero, zero accidente, zero emisii
-
BUCURESTI - 14 decembrie 2021
Aerul – elementul indispensabil vieții pe Pământ, din prima clipă când ne naștem, și până când părăsim această lume... atât de important, și totuși nici nu-l vezi, iar dacă stai să te gândești, nici nu conștientizăm când respirăm: nu e ca și cum îți propui să inspiri și să expiri la intervale regulate, ci totul se întâmplă printr-un automatism instinctual, remarcabil de complex. Aerul îmbracă Pământul creând atmosfera care ne protejează de radiațiile solare; vânturile, care sunt mișcările de aer, creează energie verde când sunt captate de eoliene; aerul pe care îl respiri și care îți umple pieptul, permițând viața dar și capacitatea de concentrare și de ce nu, transcedere către spiritual, prin tehnici de respirație și meditație; aerul, care prin comprimare, devine resursă tehnologică în construcția și dezvoltarea civilizației umane – toate acestea fiind valențele aceluiași fenomen de neegalat.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
compresoare, gritsablare, sablare, compresoare electrice, compresoare mobile, compresoare termice
-
BUCURESTI - 13 decembrie 2021
Computer Generated Solutions România SRL derulează în perioada 13 octombrie 2021 - 12 aprilie 2023 proiectul „CGS_2021-Program de formare a competențelor digitale pentru o carieră de succes” - POCU/861/3/12/143576, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul tematic 10: Investițiile în educație, calificare și formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții, Prioritatea de investiții 10.iii - Îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și prin validarea competențelor dobândite, Obiectivul specific: 3.12 - Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/competențe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaților, Apel nr. POCU/861/3/12 - Competențe digitale pentru angajații din Întreprinderi Mari în valoare totală proiect de 2,334,012.08 lei, iar valoarea cofinanțare UE în sumă de 1,164,642.04 lei, echivalentă cu 50% din valoarea totală eligibilă aprobată.
comunicatul de presa
-
Timisoara - 10 decembrie 2021
• Premiu de 10000 $ pentru cele mai promițătoare idei și business plan-uri care pot fi implementate, precum și sprijin în punerea pe piață a produsului
• Hackathon global virtual care se desfășoară între 5-7 ianuarie 2022
• Pentru developeri pe cont propriu, echipe, sau start-up-uri.
• Aplicații pe www.zf-event.com/hackathon
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
mobility, hackathon, open source, zf tech center, zf friedrichshafen, ces 2022
-
BUCURESTI - 8 decembrie 2021
Biz a premiat ieri, la Gala Top Performers Awards, campionii economiei românești. Între laureați se numără companiile care au avut evoluții pozitive nu doar la capitolul cifră de afaceri, ci și în ceea ce privește eficiența, disciplina financiară și profitabilitatea, precum și businessurile care s-au remarcat prin inovație, reziliență, leadership și sustenabilitate.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
antreprenoriat, management, lidl
-
BUCURESTI - 8 decembrie 2021
Senior Software simplifica procesul de raportare SAF-T, prin includerea Declaratiei 406 in sistemele ERP. Din ianuarie 2022, marii contribuabili trebuie sa depuna noua declaratie informativa D406. Modificarile sistemului fiscal ii privesc intr-o prima etapa pe acestia, ulterior fiind vizati si contribuabilii mici si mijlocii. Senior Software, prin noile dezvoltari din sistemele ERP, urmareste eliminarea provocarilor pe care le-ar putea intampina companiile si simplificarea generarii noii obligatii declarative.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
SeniorERP, Senior Software, obligaţii, raportare, sisteme software, d406, seniorxrp, termene de depunere, declaratie, saf-t, contribuabili, ianuarie 2022
-
BUCURESTI - 2 decembrie 2021
Fiecare companie care activeaza pe piata trebuie sa aiba un astfel de cod. Este un numar de inregistrare si identificare unic, introdus in Uniunea Europeana in data de 1 iulie 2009. Pentru cei care urmeaza sa deschida o societate, aceste informatii sunt foarte important de stiut. In conditiile in care procesul de deschidere a acesteia poate fi destul de migalos, orice ajutor este binevenit.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 2 decembrie 2021
Cei de la inSHAPE App și-au propus să vină în ajutorul celor care fac mișcare și în același timp sunt implicați în fenomenul blockchain. Pentru prima dată în lume, vom avea un proiect interesant și o aplicație care, prin intermediul tehnologiei blockchain și al unui algoritm specific ce utilizează inteligența artificială, îi va recompensa material pe cei care fac sport.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 25 noiembrie 2021
Pe portalul www.b2bexpert.ro, partenerii B2B Expert, resellerii si integratorii de soluții IT, precum si antreprenorii și administratorii IT din companii, găsesc dispozitive mobile și de afișare - telefoane, tablete, monitoare, dar și soluții de business din gama Samsung Knox, care se pot personaliza în funcție de proiect și de nevoile companiilor.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
Samsung, b2bexpert, telefoane samsung, samsung knox, monitoare samsung
-
BUCURESTI - 22 noiembrie 2021
Honda deschide primul Pop-up Store și prezintă HR-V e:HEV
• Noul HR-V e:HEV poate fi descoperit în noul Honda Pop-up Store din AFI Cotroceni în perioada 20 nov. – 13 dec.
• Doi consilieri de vânzări pot oferi informații clienților interesați
• Echiparea expusă este Advance, culoarea Premium Sunlight White Pearl
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
afi cotroceni, noul hr-v e:hev, honda românia, honda pop-up store
-
BUCURESTI - 22 noiembrie 2021
„Suprafața de atac cibernetic” este o formulare din ce în ce mai răspândită în multe dintre comunicările legate de riscurile de securitate IT. Pentru o mai bună evaluare a acesteia, este foarte importantă analiza modului de funcționare a atacurilor și a zonelor cu cea mai mare expunere pentru companiile sau organizațiile vizate. Pandemia a influențat specificitatea problemele de securitate, un efect secundar al schimbării dinamicii suprafeței de atac informatic, ce a înregistrat o creștere exponențială, într-un timp scurt și cu o viteză mult mai mare decât până acum. Companiile ajung, din păcate, să aibă activele digitale și fizice expuse actorilor malware specializați în crearea de atacuri persistente, tocmai prin gradul ridicat de dificultate în conturarea cât mai precisă a dimensiunii și complexității suprafeței de atac proprii.
comunicatul de presa
-
Ploiesti - 19 noiembrie 2021
Jungheinrich obține un al treilea trimestru excelent, continuă implementarea Stretegiei 2025+ și își extinde portofoliul de produse prin achiziția arculus GmbH, o companie care activează în sectorul roboților mobili autonomi (AMR).
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 19 noiembrie 2021
La aproape doi ani de la începutul pandemiei de COVID, acum câștigăm controlul asupra virusului mortal care a zdruncinat întreaga lume așa cum o cunoșteam. Pierderea catastrofală de vieți omenești și devastarea economică globală ne-au adus aminte de cât de vulnerabili suntem și de inadecvarea capacității noastre ca oameni de a ne proteja în propriul nostru habitat natural: spațiile interioare.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
wolf-e robotics, aparate dezinfecție smart uvc, dezinfectare aer, purificare aer, robot autonom dezinfecție
-
BUCURESTI - 18 noiembrie 2021
Astazi 19 Noiembrie 2021 ALMA FINCONSULTING lanseaza aplicatia de telemedicina VIDEOMED, in Romania.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
telemedicina, alma finconsulting, videomed
-
BUCURESTI - 18 noiembrie 2021
Aproximativ un an de zile mai au la dispoziție operatorii de servicii esențiale (OSE) pentru a îndeplini cerințele impuse de Directiva europeană NIS.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
sandline, cybersecurity, centraleyezer
-
BUCURESTI - 15 noiembrie 2021
Abilităţile sociale, cunoscute şi ca „soft skills”, au dobândit o importanţă tot mai mare pentru companiile care sunt în căutare de noi candidaţi pentru posturile disponibile sau care vor să contribuie la perfecţionarea competenţelor propriilor angajaţi. Începând cu data de 12 noiembrie 2021, A_BEST a intrat în parteneriat strategic cu compania Sta.RPerformining, pentru a aduce mai aproape de clienții săi corporate cursurilor de e-learning aflate în portofoliul firmei de consultanță.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
A_BEST, e-learning, cursuri online, starperformining, cursuri soft skills
-
BUCURESTI - 12 noiembrie 2021
Black Friday se sărbătorește mai devreme în acest an. Sărbătoarea de origine americană a ofertelor imbatabile începe pe 12 noiembrie și ține până pe 21 noiembrie. În tot acest timp, clienții TeamDeals.ro se pot bucura de șansa de a câștiga numeroase premii făcând cumpărături.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 11 noiembrie 2021
De multă vreme auzim în diverse articole ale marilor redacții, de capacitatea deosebită a programatorilor români de a se face remarcați în activitatea lor, numărul programatorilor ajungând la aproximativ 100 000 în 2019 și în continuă creștere.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
istoma, software stomatologic, dental software, soft stomatologic, soft stomatologie
-
Baia Mare - 9 noiembrie 2021
Indeco Soft SRL anunță lansarea proiectului GREENTOP Agrobiodiversity
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
agricultura, biodiversitate, indeco soft