Cele cinci motive pentru care lumea vine la EQ Day

BUCURESTI - 11 octombrie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Competent Consuting organizează, pe 17 octombrie 2007, prima ediţia a EQ Day for life - ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale. Evenimentul a atras deja atenţia celor interesaţi de dezvoltarea lor personală şi profesională, astfel încât mai sunt disponibile doar câteva locuri la workshopul special Inteligenţa emoţională a liderilor. Iată care sunt motivele pentru care atât de multă lume şi-a rezervat un loc la EQ Day:

Cele cinci motive pentru care lumea vine la EQ Day

1. Informaţii relevante şi strategii eficiente
Participanţii la EQ Day for Life vor primi raportul studiului „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007”, primul studiu la nivel naţional referitor la impactul inteligenţei emoţionale (IE) asupra angajaţilor şi managerilor din companiile româneşti. Acesta conţine Harta EQ şi cea a nivelului de epuizare (burnout) indus de activitatea profesională. Pe baza acestor informaţii, echipa Competent Consulting a adaptat specificului cultural şi nevoilor reale ale românilor tehnici şi strategii de dezvoltare a IE şi de management al stresului, ce vor fi predate tuturor participanţilor, prin training experienţial şi interactiv.

2. Instrumente de evaluare a IE validate ştiinţific
Cu prilejul EQ Day va fi lansat în românia testul BarOn EQi, primul test de măsurare a nivelului de inteligenţă emoţională (EQ) validat ştiinţific. El a fost imediat adoptat de specialiştii HR şi din recrutări, devenind instrumentul psihometric cel mai utilizat pe plan mondial pentru selecţia şi dezvoltarea talentelor. Ştiaţi că pentru posturile de middle- şi top-management din multe companii multinaţionale sunt luate în calcul doar persoanele cu EQ mai mare de 110? Şi asta pentru că nivelul EQ măsurat de testul BarOn s-a dovedit a fi un excelent predictor al succesului şi împlinirii atât în plan personal, cât şi profesional.

3. Raport calitate/preţ excelent
Cu sprijinul MHS, editorii testului BarOn EQi, participanţii beneficiază de un avantaj client de 40% faţă de preţurile ce vor fi aplicate după 17 octombrie 2007. În plus, prin introducerea unui sistem flexibil de opţiuni referitoare la workshopurile şi testele dorite, echipa Competent Consulting a asigurat posibilitatea ca fiecare participant să-şi stabilească propriile priorităţi şi să beneficieze la maxim de acest eveniment, cu costuri minime.

4. Unicitate
EQ Day for Life beneficiază de un concept unic, care implică folosirea echilibrată a:
• miniprezentărilor,
• testelor de autocunoaştere,
• exerciţiilor individuale şi de grup,
pentru a asigura stabilirea unor planuri de dezvoltare personală şi instalarea abilităţilor necesare aplicării lor. Pentru a facilita contactul cu propriile emoţii, atmosfera va fi extrem de relaxată şi plăcută, îndemnând atât spre introspecţie, cât şi spre relaţionare (networking) cu persoane având aceleaşi preocupări şi interese ca şi dvs.

5. Garanţia calităţii
Competent Consulting este în prezent singura companie românească ce are consultanţi acreditaţi internaţional în privinţa măsurării şi dezvoltării EQ. Dorothy Spry, din Marea Britanie, este formator pentru testul BarOn EQi şi un excelent consilier de carieră, co-autoare a cărţii „Psychometric Testing Handbook” recent publicată. Mariana Bichiş este trainer de management al stresului si promovează o abordare holistică a interacţiunii dintre emoţii, gânduri şi acţiuni. Iren Arsene este bine-cunoscută în calitate de director al Editurii Curtea Veche, ce şi-a asumat misiunea de a susţine dezvoltarea personală prin punerea la dispoziţie a celor mai relevante cărţi din domeniu. Daniel Bichiş a fost singurul est-european care a susţinut un workshop la Summitul Mondial al Inteligenţei Emoţionale de la Johannesburg, în septembrie 2007 şi este acreditat internaţional ca trainer EQ şi consilier SEI şi EQi.

Întreaga activitate a echipei Competent Consulting se desfăşoară sub deviza „succesul dumneavoastră este profesia noastră”. Descoperiţi pe 17 octombrie, la EQ Day, potenţialul pe care vi-l pune la dispoziţie inteligenţa dvs. emoţională, atunci când interacţionează cu profesioniştii succesului!

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Profilul companiei
Competent Consulting oferă consultanţă şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.

Competent Consulting
Mariana Bichiş – Manager,
tel. (021)-688-7548, 0726-801-881, 0788-294-801
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/cele-cinci-motive-pentru-care-lumea-vine-la-eq-day