Inteligenta emotionala face diferenta dintre leadership si leadershit

BUCURESTI - 19 aprilie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Se poate conduce o organizaţie doar prin mijloace administrative şi manageriale? Sunt suficiente măsurile formale de îmbunătăţire a comunicării, de formalizare (prin obligativitate şi ritmicitate) a contactelor informale, de împodobire a pereţilor cu fraze goale de sens ce sunt pompos prezentate drept „viziune”, „misiune”, „valori”? Se poate dezvolta spiritul de lider într-un workshop de câteva ore sau câteva zile? Toate aceste întrebări îşi vor găsi răspunsul în prezentarea pe care o va face trainerul EQ Daniel Bichiş de la Competent Consulting miercuri, 25 aprilie, la ora 17:30 în cadrul Târgului de Training Business-Edu organizat de Public Share la Sala Dalles.

Inteligenta emotionala face diferenta dintre leadership si leadershit

Experienţa celor care au avut iluzia că leadership înseamnă doar un set de măsuri, de materiale de propagandă şi de subiecte de discuţie cu colaboratorii este extrem de elocventă şi frustrantă. După punerea lor în aplicare, te trezeşti în situaţia celui care trebuie neapărat să-şi citească mailurile, dar a avut înainte grijă să taie toate conexiunile la Internet. Claviatura, ecranul, unitatea centrală - toate sunt frumos ordonate la locul lor, funcţionează conform regulilor şi procedurilor, dar nu produc efectul scontat: niciun mesaj nu vine sau nu pleacă, nicio informatie suplimentară nu vine să-ţi susţină sau infirme părerile. „O soluţie la îndemână pare să fie utilizarea liniei telefonice pentru conectare, iar limitările sistemului dial-up reprezintă o perfectă ilustrare a ceea ce numim leadershit: timp pierdut pentru a stabili contactul cu oamenii, intreruperi dese ce implică reluarea unor acţiuni, cantitate minimă de informaţie care vine şi pleacă”, explică Daniel Bichiş, singurul român certificat internaţional în privinţa măsurării şi dezvoltării inteligenţei emoţionale (EQ). „La toate acestea se adaugă nota de plată, extrem de piperată, pe care managerul respectiv este obligat să o achite: utilizarea preponderentă a stimulentelor materiale drept motivatori ai activităţii celorlalţi”.
Despre leadership s-a spus că este conceptul pentru care există tot atâtea definiţii câte lucrări publicate. Or, acest lucru se întâmplă în două situaţii:
• fie atunci când nu ştim despre ce este vorba şi fiecare autor îşi dă doar cu părerea, în speranţa că va nimeri răspunsul potrivit,
• fie atunci când încadrăm greşit fenomenul, de exemplu când încercăm să explicăm un proces în termenii unei acţiuni izolate sau ai unei stări.
Probabil că ambele explicaţii contribuie la apariţia acestui efect, iar raportul dintre nevoia imensă de lideri în cadrul organizaţiilor actuale şi oferta extrem de limitată de mijloace eficiente de educare a liderilor permite proliferarea „soluţiilor-miracol” vândute foarte scump. „Din păcate, conceptul însuşi de leadership pare să fi fost demonetizat de prea multele încercări stângace de a vinde pe post de vitamine pentru lideri un amestec netestat de tehnici manageriale şi de comunicare, asezonat cu elemente de cultură organizaţională corporatistă şi ornamentat cu poveşti de succes din companiile americane”, comentează Daniel Bichiş. „Este momentul ca lucrurile să se schimbe. Pentru a crea persoane capabile să atragă, să mobilizeze şi să direcţioneze eforturile celor din jur, astfel încât să obţină constant cele mai bune rezultate, este fundamental să plecăm de la o bază conceptuală solidă, verificată de practică, pe care să o adaptăm realităţilor culturii organizaţionale româneşti.”
Competent Consulting - liderul formărilor NLP de clasă business şi al aplicaţiilor organizaţionale ale inteligenţei emoţionale - va lansa la Târgul de Training Business-Edu programul de dezvoltare managerială „EQ Leader”, ce va debuta în toamnă. „Am primit extrem de multe solicitări pentru un astfel de program” precizează Mariana Bichiş, manager al Competent Consulting, „de la participanţii la workshopurile şi cursurile noastre de Business NLP, ce s-au convins deja de eficienţa abordarilor noastre, centrate pe dezvoltare de abilităţi şi aplicarea imediată.”
„Atunci când spui că dezvolţi ceva, este esenţial să-ţi poţi evalua în mod obiectiv progresul”, adaugă Daniel Bichiş, ce va realiza trainingul. „De aceea, programul debutează şi se încheie prin aplicarea testului SEI - singurul test de inteligenţă emoţională validat ştiinţific disponibil în limba română şi normat pentru România. Pe baza rezultatelor obţinute, participanţii vor fi antrenaţi în activităţi practice care vizează simultan:
• dezvoltarea auto-cunoaşterii şi auto-controlului emoţional,
• dezvoltarea capacităţii de a detecta şi interpreta emoţiile altor persoane,
• crearea obişnuinţei de a integra emoţiile în procesul de analiză a situaţiilor şi de luare a deciziilor manageriale,
• dezvoltarea abilităţilor de comunicare, prin adăugarea dimensiunii empatice şi a canalului non-verbal,
• dezvoltarea capacităţii de descoperire şi utilizare a valorilor şi motivatorilor specifici fiecărei persoane în parte.
Pentru a continua metafora de mai sus, participanţii vor beneficia de echivalentul unei conexiuni la Internet de bandă largă, cu toate efectele sale:
• sporirea calităţii comunicării şi a cantităţii de informaţie utilă transferată între ei şi colaboratori,
• reducerea semnificativă a întreruperilor de activitate şi a necesităţii repetării unor acţiuni,
• reducerea semnificativă a costurilor, prin activarea automotivării şi a recompenselor non-financiare,
• dezvoltarea carismei şi a prestanţei, a tuturor elementelor care asigură impactul asupra oamenilor.
Şi tocmai pentru că ştim foarte bine că toate aceste calităţi au nevoie de timp pentru a se dezvolta şi de susţinere pentru a se stabiliza, cursul se va desfăşura sub forma a 9 module lunare, interactive şi orientate spre activităţi practice.”
În cadrul cursului vor fi folosite informaţiile obţinute de echipa Competent Consulting atât în cadrul numeroaselor traininguri in-house, cât şi prin studiul „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007” aflat în plină desfăşurare. Se asigură astfel adaptarea conceptelor verificate pe plan internaţional la realităţile concrete din companiile româneşti. Iar deviza Competent Consulting - „succesul dumneavoastră este profesia noastră” - este din nou tradusă în beneficii pentru clienţii săi.

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Profilul companiei
Competent Consulting oferă consultanţă şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.

Competent Consulting
Mariana Bichiş – Manager,
tel. (021)-688-7548, 0726-801-881, 0788-294-801
contact@competent.ro
www.competent.ro
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/inteligenta-emotionala-face-diferenta-dintre-leadership-si-leadershit