10 sfaturi minunate pentru femei însărcinate

BUCURESTI - 20 februarie 2020

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle, Sanatate, Farmaceutic

Sarcina este o perioadă a schimbărilor fizice și psihice. În mod firesc vei fi mult mai preocupată de propria sănătate decât înainte de a rămâne gravidă și de multe ori te vei întreba ce ai voie și ce nu ai voie. Iată 10 recomandări esențiale care îți aduc lămuriri în ceea ce privește evoluția sarcinii și prevenirea riscurilor.

simptome sarcina

simptome sarcina

Mănâncă pentru sănătatea amândurora

O alimentație echilibrată cantitativ și calitativ este mai importantă decât oricând atât pentru tine, cât și pentru creșterea și dezvoltarea bebelușului. Aportul caloric în timpul sarcinii trebuie să ajungă la 2.500-2.700 de calorii. Este bine să pui accent pe consumul de fructe și legume, alături de celelalte grupe alimentare: cereale, lactate, carne, ouă, grăsimi sănătoase. Important este să menții un echilibru între poftele alimentare și acumularea kilogramelor în plus. În acest sens, un bun indicator este evoluția greutății corporale pe parcursul celor 9 luni. Preferabil ar fi să nu iei mai mult de 11-13 kilograme în greutate. Alimentele hipercalorice (prăjituri, șnițele, pizza, cartofi prăjiți) vor fi degustate rareori și în cantități reduse.

Ai gijă să bei apă

În sarcină, corpul tău are nevoie de și mai multă apă ca să facă față nevoilor tale de hidratare și detoxifiere, dar și ale bebelușului. Apa este vectorul prin care substanțele nutritive ajung de la mamă la făt. Consumul adecvat de apă te ajută să previi unele probleme frecvente în sarcină: constipația și infecțiile urinare. Cafeaua și alte băuturi care conțin cofeină trebuie limitate, deoarece au efecte dăunătoare și nici măcar nu hidratează, dimpotrivă, duc la eliminarea apei din organism.

Mergi la medic periodic

Monitorizarea medicală pe toată perioada de maternitate este esențială pentru a avea un copil sănătos. În primele 7 luni sunt recomandate controale periodice în fiecare trimestru de sarcină, apoi în fiecare lună și o dată pe săptămână de la începutul lunii a noua. Medicul poate urmări creșterea copilului, poate identifica orice problemă apărută și te poate sfătui cum să rămâi sănătoasă.

Pune-te în mișcare

Exercițiile fizice ușoare sunt considerate benefice în timpul sarcinii, deoarece îmbunătățesc circulația, te fac să te simți mai bine și chiar să sporți mai bine sarcina și nașterea. Se recomandă însă exerciții ușoare, exerciții de stretching și respirație, înot, plimbări de relaxare. Sunt de evitat exercițiile solicitante și obositoare, deoarece există riscul de pierdere a sarcinii. Mergi la cursuri de gimnastică Lamaze sau yoga prenatală. Te vor ajuta la naștere.

Evită băile fierbinți

Dușurile și băile călduțe sunt recomandate, dar saunele și băile fierbinți sunt riscante. De asemenea, expunerea directă la soare este contraindicată pe perioada sarcinii.

Nu lua medicamente fără avizul medicului

În timpul sarcinii trebuie evitată administrarea medicamentelor în lipsa sfatului venit din partea medicului. Chiar și pentru afecțiuni minore, precum grețuri matinale, dureri de cap, crampe abdominale sau alte simptome sarcina, este nevoie de prescriție medicală. Unele medicamente luate în primul trimestru de sarcină, atunci când organele și membrele fătului sunt în plină dezvoltare, ele pot determina apariția malformațiilor congenitale. În ultimele două trimestre, medicamentele pot avea efecte toxice asupra fătului și pot împiedica dezvoltarea acestuia. Așa că ai mare grijă!

Stai departe de chimicale

Dacă zugrăvești, renovezi, decorezi camera copilului, stai departe de substanțele de zugrăvit pentru că ele nu sunt benefice pentru făt. Treaba grea este bine să o facă altcineva, iar tu activitățile mai ușoare și încearcă să nu fii în preajma mirosurilor de vopsea din cameră. Ține ferestrele deschise în fiecare zi ca să îndepărtezi mirosurile.

Mergi la dentist din vreme

Preferabil ar fi să mergi la dentist înainte de a rămâne gravidă. Dar unele probleme dentare pot apărea oricând pe parcursul sarcinii. Important este să nu le lași să se agraveze. Adresează-te specialistului de la primele simptome, iar manevrele stomatologice să fie minime, astfel încât să nu afecteze fătul. De reținut că radiografiile dentare și anesteziile sunt contraindicate în sarcină. Nu uita să te speli pe dinti de două ori pe zi, iar suplimentar poți folosi apă de gură și ață dentară.

Intră în clubul mămicilor

Dacă ai o prietenă apropiată sau o rudă cu bebeluș, vorbește frecvent cu proaspăta mămică și chiar petreceți puțin timp împreună ca să te familiarizezi cu ce înseamnă îngrijirea nou-născutului. Informează-te din surse de încredere și intră în comunitățile de mămici din mediul online.

Pregătește-te din timp pentru naștere

Odihnește-te ori de câte ori ai ocazia. Vei avea nevoie de rezerve mari de energie pentru naștere și prima perioadă cu bebelușul. Intră în concediul prenatal atunci când medicul îți recomandă acest lucru, nu încerca să mergi la serviciu până în ultima săptămână de sarcină. Vizitează maternitatea unde vei naște, iar din trimestrul al treilea pregătește-ți bagajul pentru maternitate și tot ce are nevoie bebelușul în prima lună de viață.

Mai multe informații și subiecte despre sănătate citiți pe site-urile MamiSiCopilul.ro, Cancer360.ro și SfaturiMedicale.ro - platforme de informare și educație pentru sănătate dezvoltate de GTS Solution

Despre GTS Solution

Despre GTS Solution

GTS Solution este unul dintre principalii furnizori de servicii și soluții pentru piața farmaceutică din România.
Misiunea GTS Solution este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a pacienților, prin promovarea unor produse farmaceutice și servicii de înaltă calitate.