SMC Networks lanseaza un nou dispozitiv de acces in banda larga la Internet

BUCURESTI - 18 noiembrie 2010

Comunicat tip Produse / Servicii in IT&C

SMC7904WBRAS-N asociaza, intr-o solutie unica, un modem ADSL2/ADSL2+, un punct de acces wireless N si un router Ethernet cu 4 porturi

SMC7904WBRAS-N

SMC7904WBRAS-N

SMC Networks (www.smc.com) a anuntat astazi lansarea echipamentului SMC7904WBRAS-N, un modem/router multifunctional care combina un dispozitiv de acces ADSL2/ADSL2+ in banda larga, cu facilitati de retea de mare viteza wireless N si Ethernet, pe cablu. SMC7904WBRAS-N, care include un pachet fara rival de functii de interoperabilitate, securitate si QoS (Quality of Service), este ideal pentru furnizorii de internet (ISP) care doresc sa ofere clientilor de servicii ADSL2+ un dispozitiv de acces cu valoare adaugata si pentru utilizatorii din firmele mici sau particulari care doresc sa-si upgradeze modemurile sau routerele existente.

Acces de mare viteza la internet si retelistica pentru aplicatiile multimedia de acasa

Modemul avansat ADSL2/ADSL2+, incorporat in SMC7904WBRAS-N, furnizeaza acces de mare performanta la internet, asigurand viteze de download de pana la 24 Mbps (uplink de pana la 2 Mbps), permitand transferul in banda larga al continutului multimedia pentru birourile de acasa si din firmele mici. Datorita punctului de acces wireless N la 150 Mbps si switch-ului Ethernet cu 4 porturi incluse in solutie, aceasta este recomandabila si utilizatorilor care partajeaza conexiuni la internet prin cablu sau wireless.

 Compatibilitatea cu cele mai recente standarde asigura conformitatea si interoperabilitatea

SMC7904WBRAS-N este conform in totalitate cu cele mai noi standarde ADSL2/2+ si Ethernet, precum IEEE802.3/802.3u. Este, de asemenea, conform TR-067, asigurand interoperabilitatea cu infrastructura de retea a oricarui furnizor de internet.

 Functiile de securitate de nivel inalt garanteaza siguranta  si controlul asupra utilizarii necorespunzatoare

Firewall-ul NAT cu SPI (Stateful Packet Inspection), sistemul de detectare a intruziunilor si functiile Denial-of-Service sunt incorporate in SMC7904WBRAS-N pentru a asigura un nivel inalt de securitate impotriva atacurilor hackerilor. VPN pass-through permite conectarea sigura la retelele de birou pentru utilizatorii din firme, in timp ce listele de control al accesului cu blocarea URL-ului  permit blocarea si filtrarea accesului la servicii Internet si la site-uri web nepotrivite.

 Quality of Service (QoS) optimizeaza performanta aplicatiilor

SMC7904WBRAS-N dispune si de un motor QoS integrat, care simplifica alocarea resurselor din retea si ierarhizarea aplicatiilor in timp real (voce si video), pentru a permite telefonia fara intreruperi prin internet si jocurile online. WiFi Multimedia (WMM) furnizeaza QoS retelelor wireless, iar IP QoS ierarhizeaza traficul internet la iesire.

 Totul intr-o singura solutie integrata

Deoarece SMC7904WBRAS-N combina un modem, un punct de acces wireless  si un router intr-un singur produs, nu mai este necesara folosirea unor echipamente separate, cablarea suplimentara sau existenta unui socket de alimentare aditional.

 Frank Emmerlich, Product Marketing Manager la SMC Networks, subliniaza: “SMC7904WBRAS-N este perfect pentru a profita de avantajele serviciilor ADSL2/ADSL2+ in banda larga, disponibile in prezent la majoritatea furnizorilor de servicii internet din Europa. Datorita punctului de acces wireless N, router-ului si facilitatilor avansate de securitate si management, SMC7904WBRAS-N reprezinta o modalitate de upgrade dintr-un singur pas, la un pret eficient, pentru accesul in banda larga  si retelele de acasa”.

 Pret si disponibilitate:

SMC7904WBRAS-N este disponibil la un pret recomandat de producator de 54,99 Euro+TVA.

Despre SMC Networks

SMC Networks (www.smc.com) este un important furnizor de hardware LAN si de dispozitive de conectare in banda larga. Compania utilizeaza resurse de productie si parteneriate strategice la nivel mondial pentru a oferi o gama tot mai diversificata de produse accesibile, bazate pe cele mai noi tehnologii, inclusiv switch-uri Gigabit si Fast Ethernet, dispozitive de retea wireless, produse de conectivitate pentru banda larga, precum si adaptoare traditionale de retea. SMC Networks furnizeaza solutii destinate companiilor mari, mijlocii si mici, precum si retelelor de acasa. Distributia solutiilor se face prin intermediul unei infrastructuri de distribuitori locali si parteneri VAR.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/smc-networks-lanseaza-un-nou-dispozitiv-de-acces-in-banda-larga-la-internet