Piața a reacționat pozitiv la noile mașini de înșurubat și găurit cu acumulatori Li-Ion de la Tolsen

BUCURESTI - 24 noiembrie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Retail

Globela Trade, importatorul oficial în România al mărcii de scule și unelte Tolsen, a epuizat în doar câteva luni 90% din stocul de mașini de înșurubat și găurit cu acumulatori Li-Ion.

Bormasina Tolsen 79023, cu acumulator Li-Ion de 12V,  unul dintre modelele de succes

Bormasina Tolsen 79023, cu acumulator Li-Ion de 12V, unul dintre modelele de succes

Piața a reacționat pozitiv la descoperirea sculelor electrice de la Tolsen, care sunt în acest moment unul dintre brandurile disponibile în România cel mai bine poziționate sub aspectul preț/performanță.

Tolsen este un brand de scule și unelte care are deja o istorie de aproape jumătate de secol pe cea mai mare piață de profil din lume, cea chineză. Inițial atelierele mecanice JU Industrial ltd din Jiangsu au produs scule pentru piața internă, apoi pentru diverse branduri renumite din Europa și America de Nord, dar începând cu a doua jumătate a decadei 2000-2010 au lansat propriul brand, Tolsen, care este acum distribuit în peste 100 de țări din toată lumea. Pentru a putea pătrunde pe piața UE brandul Tolsen a primit multiple certificări de calitate, inclusiv renumita certificare germană Geprüfte Sicherheit - Siguranță testată, care se reînnoiește anual pentru fiecare reper de stoc vizat.

Gama Tolsen acoperă în acest moment tot necesarul de scule și unelte specifice dintr-un atelier, începând cu repere consumabile (burghie, pânze de ferăstrău etc.) și terminând cu aparate dintre cele mai complexe, precum generatoare de curent, nivele laser de mare precizie, pompe de apă.

De mare succes pentru consumatorul român s-a bucurat gama de mașini de înșurubat și găurit cu acumulatori Li-Ion. Beneficiind, ca toate sculele electrice de la Tolsen, de o garanție de 2 ani pentru persoane fizice și 1 an pentru persoane juridice, acestea au fost descoperite de consumatorul autohton încă din 2020 și au devenit repede una dintre opțiunile preferate ale românilor, din cauza performanțelor deosebite care pot fi atinse cu un buget accesibil tuturor. Lucrul acesta s-a reflectat și în creșterea cifrei de afaceri a importatorului, care în 2020 a fost mai mare cu 69% față de anul precedent (de la 1,8 la 3,2 milioane RON). Și pentru acest an se prognozează o creștere a cifrei de afaceri de peste 30%. Cele mai vândute modele au fost Tolsen 79023 (din gama mașinilor cu acumulator, fără percuție) și Tolsen 79019 (din gama mașinilor cu acumulator și percuție), stocul principalelor modele epuizându-se constant în proporție de 90% în primele 4 luni de la introducerea pe piață a unui lot nou.

În total în acest moment marca Tolsen acoperă peste 4000 de produse unice, trei sferturi dintre ele fiind disponibile și pe piața din România. O atenție deosebită a fost acordată extinderii rețelei de distribuitori, magazinele partenere beneficiind de condiții comerciale favorabile și bonusuri în funcție de vânzări. Orice comerciant specializat în comercializarea de produse pentru bricolaj și construcții își poate îmbogăți oferta devenind partener Tolsen.

Pentru mai multe amănunte,

Globela Trade - importator exclusiv Tolsen în România
Bd. Biruinței 302, or. Pantelimon, Ilfov

Tel. 0374 955 788
web: TolsenTools.ro
Email: sales@tolsentools.ro
Pers. de contact: dl. Andy Xu, manager general