Meciuri tari în runda a 3-a din faza grupelor Champions League

BUCURESTI - 24 octombrie 2023

Comunicat tip General in Sport

Real Madrid și Barcelona sunt două dintre cele mai de succes formații din istoria UEFA Champions League. Grupările iberice se pregătesc de El Clasico, programat pe data de 28 octombrie 2023. Înainte de marele derby din LaLiga, Ancelotti și Xavi vor încerca să ia toate cele 3 puncte în înfruntările din UEFA Champions League.

minge fotbal

minge fotbal

Marți, 24 octombrie, de la ora 22:00, Real Madrid o întâlnește în deplasare pe Braga. Pe 25 octombrie, începând cu ora 19:45, Barcelona va evolua pe teren propriu, în compania celor de la Sahtior Donetsk. Manchester United este o altă formație cu gândul la derby – cel cu Manchester City, programat duminică. Înainte de duelul cu trupa lui Pep Guardiola, Rashford & co. își doresc victoria în Champions League – contra danezilor de la FC Copenhaga.

Real Madrid, tot mai aproape de optimi

Real Madrid are punctaj maxim după primele două runde de UEFA Champions League și este aproape de optimile de finală. Los Blancos se pot apropia de calificare, dacă reușesc marți, 24 octombrie să treacă de Braga în deplasare. Debutul în grupe a fost unul norocos, contra celor de la Union Berlin. Totul părea să ducă spre o remiză albă, însă Jude Bellingham a punctat în ultimul minut și a adus victoria cu scorul de 1-0.

Apoi, Los Blancos s-au deplasat pe Stadio Diego Armando Maradona, acolo unde au câștigat cu Napoli – scor 3-2. Vini Jr și Bellingham au făcut spectacol în prima repriză și au fost decisivi în succesul spaniolilor. Meret a contribuit și el, fiind eroul negativ al gazdelor, cu un autogol.

De partea cealaltă, Braga speră și ea la optimile de finală, după succesul cu 3-2 la Union Berlin. Nemții au pierdut din nou în minutul 90+4, atunci când Castro a punctat pentru lusitani și a finalizat o revenire de la 2-0. În prima etapă, portughezii au cedat pe teren propriu în fața celor de la Napoli, scor 1-2.

Manchester United are mare nevoie de puncte

După transferurile realizate în ultimul an, cei care stabilesc cotele la pariuri Liga Campionilor o considerau pe Manchester United una din principalele favorite la trofeu în sezonul 2023/2024. Din păcate pentru suporterii de pe Old Trafford, echipa lui Ten Hag nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. După primele 2 runde, ”diavolii” au 0 puncte. Aceștia au pierdut mai întâi în Germania, 4-3 pe terenul celor de la Bayern Munchen. Apoi, Manchester United a fost învinsă pe teren propriu de Galatasaray, cu scorul de 3-2.

Marți, 24 octombrie, de la ora 22:00, Rashford & co. încearcă să obțină primele puncte în această ediție de UEFA Champions League. Aceștia o vor întâlni pe FC Copenhaga, echipa de pe locul 3 din grupă. Danezii au remizat în prima etapă la Istanbul – 2-2 cu Galatasaray – iar apoi au cedat pe teren propriu cu Bayern Munchen, scor 1-2, deși au reușit să deschidă scorul după pauză.

Misiune dificilă pentru Sahtior

Pe 25 octombrie, de la ora 19:45, Sahtior Donetsk evoluează în Spania – pe terenul Barcelonei. Catalanii așteaptă o revenire în optimile Champions League, iar pentru asta au nevoie de încă 3 puncte.

Gruparea catalană nu a avut emoții până acum, reușind să își domine adversarele. Debutul în acest sezon european a fost unul perfect, cu un 5-0 contra celor de la Antwerp. Apoi, Joao Felix & co. s-au deplasat în Portugalia, acolo unde au trecut de FC Porto cu scorul de 1-0.

Adversara Barcelonei de astăzi a adunat 3 puncte în primele 2 etape. Mai întâi, Sahtior a pierdut duelul cu FC Porto, scor 1-3. Apoi, fosta echipă a lui Mircea Lucescu a obținut primele puncte, în Belgia. Sahtior a avut o misiune dificilă contra celor de la Antwerp și a fost condusă la pauză cu scorul de 2-0. Gruparea din estul Europei a ieșit însă mult mai montată de la cabine și a egalat până în minutul 71 – după reușitele lui Sikan și Rakitskyi. Sahtior a continuat să preseze, iar Sikan a bifat dubla în minutul 77 și a adus victoria cu scorul de 3-2.

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tipzor-gamming-advertising-srl-d/meciuri-tari-in-runda-a-3-a-din-faza-grupelor-champions-league